Articol publicat 02 august 2025
„And Just Like That”, continuarea serialului „Sex and the City”, se apropie de sfârşit, după ce creatorul Michael Patrick King a anunţat că serialul se va încheia odată cu sezonul 3.
Sarah Jessica Parker, actriţa care a întruchipat-o pe Carrie Bradshaw încă din 1998, şi-a luat adio de la acest rol într-o postare emoţionantă în social media.
“Carrie Bradshaw a dominat bătăile inimii mele profesionale timp de 27 de ani. Cred că am iubit-o cel mai mult dintre toate”, a scris Parker pe Instagram. “Ştiu că alţii au iubit-o la fel ca mine. Au fost frustrări, condamnări şi susţineri. Simfonia tuturor acestor emoţii a fost cea mai mare coloană sonoră şi cel mai consecvent companion. Prin urmare, cea mai sentimentală şi profundă recunoştinţă şi datorie pe viaţă. Pentru voi toţi.”
“Sunt mai bună în fiecare zi pentru că am petrecut-o cu voi. Va fi o veşnicie până voi uita. ntregul lucru. Vă mulţumesc tuturor. Vă iubesc atât de mult. Sper să iubiţi aceste două episoade finale la fel de mult ca noi toţi”, a scris actriţa de 60 de ani.
Kristin Davis, care o interpretează pe Charlotte York Goldenblatt, a declarat că este „profund tristă” că serialul se încheie, relatează News.ro.
“Sunt profund tristă. Iubesc întreaga noastră distribuţie şi echipa frumoasă. 400 de artizani care lucrează atât de greu la serialul nostru cu o dragoste profundă. Şi fanilor noştri loiali, vă iubim pentru totdeauna”, a spus Davis.
Cynthia Nixon – care o întruchipează pe Miranda Hobbes – a adăugat: “Nu pot să cred că plimbarea noastră sălbatică şi frumoasă And Just Like That… este aproape gata. A fost o încântare de la început până la sfârşit. Îmi va fi dor să lucrez cu aceşti oameni în fiecare zi, dar ştiu că vom fi întotdeauna o parte din viaţa fiecăruia. Pregătiţi-vă! Şi nu rataţi aceste ultime episoade: vor fi surprize!”
And Just Like That… îşi difuzează în prezent cel de-al treilea sezon de zece episoade, iar creatorul Michael Patrick King a dezvăluit că vor mai fi două episoade pentru a încheia serialul.
„În timp ce scriam ultimul episod din And Just Like That… sezonul 3, mi-a devenit clar că acesta ar putea fi un loc minunat în care să mă opresc”, a spus King.
„And Just Like That” a reunit trei dintre cele patru protagoniste din „Sex and the City” – Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis – dar Kim Cattrall, care a interpretat-o pe Samantha Jones, nu a revenit în rolul principal.
Ultimul episod va fi difuzat la 14 august.