Ce-i rămâne unui părinte după moartea unui copil? O durere care nu poate fi definită în cuvinte. Nici depășită, doar purtată cu greu de la o zi la alta. O iubire imensă, care nu dispare niciodată. După 10 ani de la pierderea Arinei Prunariu, nepoata singurului cosmonaut român care a ajuns în spațiu, mama ei, Codruța, a acceptat să ne împărtășească povestea ei. Speră că, astfel, va ajuta și alți părinți aflați în suferință.
Citiți în cele ce urmează o mărturie despre suferința fără margini și despre întrebări fără răspuns. Despre puterea pe care nu o cauți, dar nu ai altă cale decât să o găsești, pentru a merge mai departe.
„Mâine se împlinesc 10 ani de când Arina este îngeraș. Vă imaginați că a rămas la fel de greu să vorbesc despre acea zi, 9 august 2015, chiar dacă a trecut vremea… Oare când au trecut 10 ani?! Îmi face bine să vorbesc despre Arina, o pomenesc mereu cu mare drag. Dar ziua de 9 august 2015 este, oarecum, un puzzle din care nu am toate piesele. Nu am repere orare, nu am un fir cursiv al evenimentelor pentru că ele s-au întâmplat oricum foarte rapid, iar timpul pentru mine s-a scurs altfel decât pentru oricare dintre noi.
Pe 8 august 2015, ne-am reîntors de la mare, unde fuseserăm câteva zile eu, Arina, Andrei (fratele ei, care avea atunci 7 ani) și bunicul lor. Ne-am oprit câteva ore la niște prieteni ai bunicului. Am mâncat prânzul la ei și Arina a făcut fotografia din leagăn cu noi două”, rememorează mama Arinei.
Citește continuarea articolului AICI.
Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews