Prim-ministrul Ilie Bolojan solicită tuturor miniștrilor din cabinetul său să își publice declarațiile de avere și de interese, arată un comunicat de presă al Guvernului României, transmis vineri seară. Bolojan motivează acțiunea „în contextul angajamentului Guvernului pentru transparență și integritate, asumat încă de la momentul învestirii de către Parlament”.
„Prim-ministrul României Ilie Bolojan a solicitat tuturor miniștrilor să transmită către Cancelaria Prim-Ministrului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului României.
De asemenea, premierul face apel către membrii cabinetului să publice aceste documente și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc și să încurajeze aplicarea aceleiași măsuri și în cazul celorlalte persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective”, transmite Guvernul în comunicatul de presă.
Deși Curtea Constituțională a decis, în mai, că este neconstituțional articolul de lege care prevede obligația de publicare a declarațiilor pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, Ilie Bolojan transmite că „existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice”.
„Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern. Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, se mai arată în comunicat.
Declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturile soților, a decis CCR
Curtea Constituțională a decis pe 29 mai că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturile soților. În urma acestei decizii, care este definitivă, declaraţiile de avere care se depun la Agenţia Naţională de Integritate nu mai trebuie să cuprindă bunurile soţilor şi copiilor.
Concret, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul 3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, care prevede: „Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1”.
De asemenea, judecătorii constituționali au declarat neconstituțional articolul de lege care prevede obligația de publicare a declarațiilor pe site-ul Agenției Naționale de Integritate.
Acest articol prevede: „Agenţia asigură afişarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se menţin pe pagina de internet a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestuia şi se arhivează potrivit legii”.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews