Scenariul optim pentru desemnarea unui candidat unic al partidelor pro-europene la Primăria Capitalei ar fi organizarea de alegeri primare în care bucureștenii să poată desemna favoritul lor dintre cei care și-au anunțat deja candidatura.
„Am lansat zilele trecute un apel la unitate între toate partidele pro-europene din Bucureşti. Este evident că, în absenţa unei candidaturi comune, cu o bază politică de susţinere de 25-35%, blocul izolaţionist pleacă cu prima şansă. Din păcate, aproape în fiecare zi se mai anunţă un nou pretendent la Primăria Generală. Din păcate, fragmentarea masivă apare pe zona proeuropeană. Putem fi cu toţii de acord că cel mai bun scenariu este selectarea unui candidat unic din partea coaliţiei de guvernare. Este varianta responsabilă şi corectă pentru alegeri într-un singur tur (legislaţia nu se mai poate schimba acum)”, a afirmat Burduja, într-o postare pe Facebook.
Alegerile primare, cu 45 de zile înainte de scrutinul propriu-zis
El susţine organizarea unor alegeri primare în vederea desemnării candidatului unic, la care să participe toți candidații preferați de partidele pro-europene, o variantă mai bună decât sondajele de opinie care au probleme de credibilitate.
„Un instrument care funcţionează în democraţiile avansate, mai ales în SUA, sunt alegerile primare. Ele permit selectarea celui mai bun candidat al unui partid sau al unei alianţe, prin votul cetăţenilor, înainte de alegerile propriu-zise. Supun dezbaterii propunerea de a organiza alegeri primare deschise pentru Primăria Generală. Bucureştiul ar deveni primul oraş din România, din câte cunosc, care utilizează acest instrument. Candidaţi din toate partidele pro-europene se înscriu în competiţie şi încep dezbateri, discuţii cu cetăţenii, prezentări, interviuri – campania pentru alegerile primare. Totul bazat pe un calendar şi un regulament clare”, a explicat Burduja.
Alegerile primare organizate de partidele pro-europene ar urma să se desfășoare cu 45 de zile înaintea alegerilor locale propriu-zise.
„Alegătorii care participă la alegerile primare se înregistrează online sau la puncte fixe înainte, pentru a preveni votul multiplu. Se poate vota fizic sau, ideal şi tot în premieră, online, printr-un sistem securizat agreat de toate partidele, cu observatori şi tot tacâmul. Transparenţă totală, legitimitate deplină şi încrederea cetăţenilor recâştigată”, subliniază Burduja.
El susține că această procedură are trei mari avantaje: unifică votul alianţei civico-politice pro-europene; creşte implicarea cetăţenilor în procesul democratic; obligă candidaţii să concureze pe idei şi programe, nu doar pe notorietate.
„Nu fac această propunere pentru mine. Sunt destui – şi deja prea mulţi – pretendenţi pentru fotoliul de primar general. Fac această propunere pentru binele oraşului nostru şi pentru democraţia noastră. Aştept păreri constructive din partea bucureştenilor (şi nu numai), iar din partea forţelor politice pro-europene din Bucureşti îmi doresc responsabilitate şi unitate. Sunt lucrurile de bază pe care ni le cer românii. Nu e loc şi nici timp de orgolii inutile”, a conchis Burduja.
Negocieri între PNl și USR; PSD caută un candidat
Președintele USR Dominic Fritz a afirmat, pe 8 august, la Digi24, că partidul are discuții cu colegii de coaliție de la PNL pentru un candidat comun.
„Încă nu l-am desemnat oficial, dar nu este un secret că îl avem pe Cătălin Drulă, care este bine pregătit, unde spune şi președintele că ar fi un primar excelent. Însă subliniez că va fi important să avem o candidatură comună pe partea dreaptă şi astea sunt discuţii pe care le ducem acum cu partenerii de la PNL”, a declarat liderul USR, conform sursei citate.
Președintele Nicușor Dan și liderii PNL și USR s-au înțeles pe o candidatură comună pentru funcția de primar general al Capitalei, susțineau surse politice citate de News.ro. Nicușor Dan și Ilie Bolojan au agreat și un nume: Cătălin Drulă, fost lider USR, care, de altfel, s-a întâlnit recent cu Nicușor Dan.
Candidatul coaliției PNL-USR pentru Capitală va fi dat de USR, în contextul în care PNL a obținut deja șefia Guvernului. Nicușor Dan a insistat ca USR să dea candidatul.
Dacă înțelegerea dintre PNL și USR se va concretiza, PSD trebuie să își stabilească propriul candidatul. În acest moment, liderii social-democrați încearcă să-l convingă pe actualul primar de la Sectorul 4, Daniel Băluță, să-și asume candidatura, însă acesta refuză, nemulțumit că nu a obținut șefia interimară a partidului după demisia lui Marcel Ciolacu, conform surselor News.ro.
Dacă Daniel Băluță nu se va răzgândi, cel mai probabil Gabriela Firea va intra în cursă din partea PSD. Luat în calcul este și primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, care a fost în trecut și prefect al Capitalei.
Cine și-a mai anunțat candidatura până acum la Primăria Capitalei
Partidele SENS și URS.PDF o susțin pe Ana Ciceală în cursa pentru Primăria Capitalei. Ana Ciceală a candidat de mai multe ori pentru Primăria Sectorului 3. La cele mai recente alegeri locale, din 2024, Ciceală s-a clasat pe locul 3, cu 16% dintre voturi.
Dan Trifu, vicepreședintele fundației Eco-Civica, care luptă pentru protecția mediului și salvarea spațiilor verzi din București, a anunțat în luna mai că va candida la Primăria Capitalei. Contactat de HotNews, el a explicat că s-a mai gândit să facă acest pas, însă a fost mereu „susținătorul fervent” al lui Nicușor Dan.
Fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, este candidatul REPER în alegerile care urmează să fie convocate pentru Primăria Capitalei. Berceanu spune că va candida pentru că vrea ca Bucureștiul să devină „un oraş respirabil, cu spaţii verzi, cu apă potabilă de calitate şi străzi curate şi civilizate”.
Și-a mai anunţat candidatura Dan Cristian Popescu, fost viceprimar al Sectorului 2, în prezent consilier general ales pe listele PSD.
În timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, influencerul Makaveli (pe numele său real Alexandru Zidaru), apropiat de partidul Dianei Șoșoacă, a anunțat că în eventualitatea în care Nicușor Dan va câștiga alegerile prezidențiale, va candida la Primăria Capitalei. Makaveli i-a făcut în 2024 campanie pe TikTok fostului candidat Călin Georgescu.
Când vor fi alegeri locale în București
Data exactă pentru alegerile pentru Primăria Capitalei urmează să fie stabilită de coaliția de guvernare. Potrivit lui Cătălin Drulă, scrutinul ar putea avea loc în luna noiembrie 2025.
„Așa am înțeles de la colegii mei. Sperăm să avem hotărârea de Guvern – pentru cei care nu știu, data alegerilor se stabilește prin hotărârea Guvernului – să închidem acest capitol, să avem un primar cu mandat deplin, deși parțial – adică vom avea alegeri la termen în 2028 și în această toamnă – să ne putem apuca de treabă după alegerea unui nou primar”, a spus Drulă, la Digi24.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews