Nicușor Dan, criticat din PSD pentru că nu a mers la festivitățile de Ziua Marinei: „Un gest urât” / Care a fost ultimul președinte care a absentat de la ceremonii

Deputatul PSD Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, a afirmat că este „un gest urât” din partea președintelui Nicușor Dan că nu a participat la festivitățile de la Constanța prilejuite de Ziua Marinei. Fifor susține că nu-și aduce aminte ca un președinte să fi lipsit de la aceste ceremonii, însă există deja un precedent din perioada mandatelor lui Traian Băsescu.

„Nu îmi amintesc ca un șef de stat și comandant suprem al Forțelor Armate să fi lipsit de la ceremoniile dedicate Zilei Marinei Române. Nu știu unde este și ce face președintele abia ales al României, dar știu sigur unde ar fi trebuit să fie: în mijlocul marinarilor, alături de militarii săi”, a scris Mihai Fifor, într-o postare pe Facebook.

Fifor, actualemente vicepreședinte al Comisiei de apărare din Cameră, susține că absența lui Nicușor Dan este nu doar „o greșeală de agendă”, ci și „un gest urât”

„Într-un moment în care la Marea Neagră se desfășoară un conflict deschis, iar România este pilon de descurajare și apărare al flancului estic al NATO, absența comandantului suprem nu este doar o greșeală de agendă, ci un gest urât, care se vede și se simte. Un gest urât față de Armata României și față de toți cei care servesc sub drapel, în zi de mare sărbătoare a militarilor români”, a continuat Mihai Fifor, adăugând apoi că prezența președintelui este „o datorie morală și o obligație de onoare”.

Ultimul președinte care nu a fost prezent la Ziua Marinei a fost Traian Băsescu în 2011. „Am lipsit pentru că era și ziua soției și am tot fost la Ziua Marinei, știu programul pe dinafară”, a spus atunci Băsescu.

Președintele Nicușor Dan a fost marele absent de la festivitățile organizate la Constanța de Ziua Marinei Române. Mesajul șefului statului cu ocazia acestei sărbători a fost citit de șeful Cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu.

Nicușor Dan și-a petrecut prima parte a zilei de vineri la Brașov, la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Președintele Nicușor Dan a fost însoțit la mănăstirea Sâmbăta de Sus de soția sa, Mirabela, și cei doi copii ai lor.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri că președintele Nicușor Dan l-a informat că nu va fi prezent la festivitățile de la Constanța, însă ministrul a precizat că șeful statului „va fi alături de români în altă parte”.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews