Pe primele 6 luni ale anului, creșterea totală a fost de 0,3 %, după ce și în al doilea trimestru economia României a scos un chinuit 0,3%, la fel ca-n primul trimestru.
Cu o inflație de aproape 8% (în continuă creștere din cauza pachetelor de reforme fiscale), cu o datorie publică de 999 miliarde de lei (echivalentul a 55,8% din Produsul Intern Brut), această creștere anunțată de Institutul Național de Statistică poate fi resimțită ca o recesiune în fapt.
Tehnic, recesiunea e definită ca scăderea PIB timp de două trimestre consecutive.
Combinația dintre creștere economică slabă și inflație ridicată este periculoasă, deoarece reflectă fenomenul de „stagflație”: creșteri de prețuri fără dezvoltare economică suficientă. Stagflația reduce veniturile reale, crește sărăcia și poate duce la creșterea șomajului.
Cifra anunțată joi de INS nu este o surpriză, atât Guvernatorul BNR cât și macroeconomiștii estimau că vom avea o creștere firavă, dacă nu chiar o recesiune în perioada următoare.
INS a revizuit însă mai multe date
Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2025 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 175 din 10 iulie 2025, astfel :
- rezultatele trimestrului I 2024, comparativ cu trimestrul IV 2023, au fost revizuite de la 99,8% la 99,9% ;
- rezultatele trimestrului II 2024, comparativ cu trimestrul I 2024, au fost revizuite de la 100,3% la 99,8%;
- rezultatele trimestrului III 2024, comparativ cu trimestrul II 2024, au fost revizuite de la 99,8% la 100,3%;
- rezultatele trimestrului IV 2024, comparativ cu trimestrul III 2024, au fost revizuite de la 100,5% la 100,4%;
- rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 100,0% la 100,1%.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie