Luni, 18 August 2025, ora 09:59
19307 citiri
Jurnalista de investigație Emilia Șercan a publicat luni, 18 august, o nouă anchetă din seria de dezvăluiri cu privire la plagiatele din tezele de doctorat ale funcționarilor publici și politicienilor români. „Când credeam că le-am văzut pe toate în cei zece ani de când scriu despre plagiate în teze de doctorat, m-am înșelat rău de tot”, a mărturisit Emilia Șercan.
Noul caz vizează un polițist pensionat, care a dat două doctorate în doar 35 de zile. Ambele conțineau peste trei sferturi conținut plagiat, iar între cele două lucrări există și autoplagiat în proporție de 40%, spune jurnalista de investigație.
„Astăzi dezvălui pe PressOne unul dintre cele mai scandaloase cazuri la care am lucrat până acum, despre o persoană atât de ambițioasă din punct de vedere academic încât a urmat două școli doctorale simultan și a susținut tezele de doctorat la distanță de numai 36 de zile. Cele două teze de doctorat, ambele susținute în 2011 la Academia de Poliție și la Universitatea Națională de Apărare (UNAP), au conținut identic în proporție de peste 40%, textul fiind autoplagiat. Iar asta nu e tot, ambele teze sunt și plagiate: cea de la Academia de Poliție în proporție de 74%, iar cea de la UNAP, 78%”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.
Investigația Emiliei Șercan îl vizează pe Cătălin Țone, fost polițist, comisar-șef și șef al Serviciului Antidrog din Poliția Română, „pensionat acum doi ani, la frageda vârstă de 48 de anișori”, în prezent expert TV și angajat la Agenția Națională Anti-Doping.
„Dincolo de uriașa fraudă academică, în perioada documentării am descoperit că expertul antidrog a mințit în propriul CV, depus la universitățile unde și-a obținut doctoratele. Când a fost contactat pentru a-i cere un punct de vedere, Țone a atacat redacția și a amenințat că ne dă în judecată. Eu, una, abia aștept, că și așa nu am avut niciodată un proces cu un plagiator”, a mai anunțat Emilia Șercan.
Jurnalista a adăugat că și-a derulat investigația „în căldura înăbușitoare de la Biblioteca Națională.”
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com