În a doua jumătate a anului situația „categoric se va deteriora” atât pentru firme, cât și pentru populație, avertizează CEO-ul celei de-a treia bănci

„A doua jumătate a anului va fi complicată și depinde foarte mult de cum o să evolueze închiderea tuturor discuțiilor pe zona de taxe”, a spus miercuri Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank, la un eveniment desfășurat la Bursa de Valori.

Lupu, care conduce acum a treia bancă din sistem, ca urmare a preluării Alpha Bank de către UniCredit, s-a referit la impactul potențial pe care pachetele de măsri de austeritate vor influența comportamentul firmelor și populației.

„Situația categoric se va deteriora în ceea ce privește datele financiare ale unor clienți. Să vedem în ce măsură ei vor fi rezilienți la aceste schimbări. Până acum, apetitul de creditare nu s-a diminuat foarte mult, dar vedem semne de preocupare, în special în zona investițiilor. Desigur, m-am referit la situațiile financiare ale companiilor care vor fi afectate de schimbările de taxe, dar e posibil ca și persoanele fizice să fie afectate pentru că nivelul cheltuielilor acestora în coșul zilnic categoric va fi influențat”, a mai spus Mihaela Lupu, care spune că e posibil să vedem o teperare a clienților în a lua credite.

Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank, la BVB

Doi economiști au confirmat și ei în mod independent că urmează o perioadă complicată. „Situația este extrem de nefericită, pentru că avem în același timp o inflație (care probabil în august va ajunge exprimată în două cifre) combinată cu o recesiune (în cel mai bun caz cu o stagnare)”, spune unul dintre ei.

„Cred că probabilitatea de a avea o recesiune în acest an este extrem de ridicată. Am fi foarte norocoși dacă am reuși să o evităm”, spune într-o discuție cu HotNews.ro președintele Chartered Financial Analyst (CFA) România, Adrian Codirlașu. El se teme de stagflație (o combinație între o inflație ridicată și o creștere economică scăzută sau chiar în contracție).

„Contracția economică este aproape o certitudine, adaugă și analistul Laurian Lungu. El spune că este necunoscută doar magnitudinea acesteia. „Al treilea trimestru va mai arăta probabil încă puțină reziliență, însă mă aștept ca performanța economiei în ultimul trimestru să înregistreze o scădere mai proeminentă relativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Atât consumul, cât și investițiile, mă aștept să decelereze”, mai spune Lungu, pentru HotNews.

Dealtfel, într-un interviu acordat Bloomberg, premierul Bolojan a admis că urmează o perioadă dificilă, care ar putea dura până la jumătatea anului viitor.

„Următoarele şase luni sunt foarte importante pentru că aceste măsuri trebuie luate în cascadă. Aici e un plan clar, ştim ce avem de făcut şi România poate trece prin această perioadă pentru că e o ţară mare, o ţară puternică şi putem să trecem peste acest lucru”, a afirmat Ilie Bolojan într-un interviu pentru Bloomberg, citat de news.ro

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews