În condițiile în care România aspiră la OCDE, Guvernul a pregătit un proiect prin care înlocuiește din 2026 o măsură care s-a dovedit greșită cu un nou concept care încalcă regulile internaționale de guvernanță fiscală stabilite de OCDE, conform unei analize realizate de BDO România pe marginea proiectului pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
Noua regulă presupune limitarea deductibilității la calculul impozitului pe profit a anumitor cheltuieli facturate de entitățile afiliate (din România sau din străinătate).
Astfel, cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, management, consultanță, dobânzi efectuate cu entități afiliate vor fi calificate drept nedeductibile la determinarea rezultatului fiscal, dacă ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor de aceeași natură este mai mare de 3%.
„Constatăm că Guvernul este pe cale să facă o greșeală fundamentală. Se înlocuiește IMCA, năpasta care a lovit mediul de afaceri, cu o regulă mult mai rea ce contravine inclusiv Codului fiscal. Încă mai sper că nu va dura alți 2 ani până când Ministerul Finanțelor va realiza că face o greșeală. Să ne uităm, în primul rând, la problema care vine din definirea entităților afiliate. Noua regulă definește entitățile afiliate conform regulilor contabile, definiție diferită de cea care vizează părțile afiliate fiscal”, a declarat Dan Bărăscu, Partener, Head of Tax BDO România.
De exemplu, în anumite situații, companiile deținute de rude până la gradul III nu sunt afiliate contabil, dar sunt considerate părți afiliate fiscal. În plus, pentru că definiția contabilă face trimitere la „entități afiliate”, persoanele fizice sunt excluse pentru că ele nu sunt „entități”. Așadar, restricțiile nu se aplică relațiilor dintre o persoană fizică și firmele cu care sunt afiliate fiscal, pur și simplu pentru că definiția nu acoperă această situație.
Prin urmare, o filială din România a unei firme mamă cu sediul în afara României aplică restricțiile atunci când achiziționează servicii de la companii din grup, în timp ce o companie românească deținută de soț sau fiu nu aplică restricțiile atunci când beneficiază de servicii facturate de compania deținută de soție/mamă (companie românească sau din străinătate). La fel și în cazul persoanelor fizice care sunt acționari ai unor companii românești. Pentru aceste tipuri de tranzacții nu se aplică restricțiile. Deci, o companie care cumpără drepturi de proprietate intelectuală de la acționarul său persoană fizică nu aplică niciun fel de restricție.
Serviciile IT, asistența tehnică, serviciile de supraveghere de șantier reprezintă sau nu consultanță?
Cheltuielile supuse limitării la 3% nu sunt definite în mod expres de proiectul actului normativ. Acesta reprezintă o problemă veche a Codului fiscal, însă acum devine una și mai serioasă prin adăugarea “cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate intelectuală”.
Ca și în alte situații (microîntreprinderi, impozit pe veniturile nerezidenților), pot apărea foarte multe interpretări.
„De exemplu, serviciile IT sunt sau nu încadrate în categoria consultanței? Asistența tehnică este sau nu consultanță? Serviciile de supraveghere de șantier sunt sau nu încadrate în categoria management? În mod normal, consultanța ar însemna toate serviciile care presupun furnizarea unui raport (al unui livrabil), pe baza căruia beneficiarul să poată lua niște decizii. Așadar, serviciile IT sau de tip suport (HR, IT, Financiar, etc.), nu ar trebui să fie încadrate în categoria serviciilor de consultanță întrucât ele nu presupun furnizarea unui raport, a unei opinii. Această interpretare nu exclude o potențială dispută cu autoritățile fiscale”, a afirmat Dan Bărăscu.
În privința managementului sunt situații în practică în care încadrarea în această categorie poate să reiasă din organigrama globală a companiei. De exemplu, în industria farmaceutică (în special în cazul producătorilor), departamentele care se ocupă de supravegherea respectării cerințelor specifice legate de medicamente sunt de regulă centralizate și răspund direct de managementul companiei mamă.
Facturile de la entitățile afiliate care vizează aceste tipuri de servicii sunt management sau nu? Activitatea de resurse umane (HR) facturată de entitățile din grup pentru persoanele cheie angajate în cadrul entității locale sau pentru implementarea strategiilor de personal ale grupului sunt considerate servicii de management?
În privinta „cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate intelectuală”, lucrurile sunt și mai delicate.
Sunt situații în care acestea sunt tratate contabil și fiscal drept imobilizări necorporale (de exemplu licențele software, mărcile, patentele etc.) sau chiar intră în valoarea stocului (producția de filme, seriale TV, cărți etc.). În acest caz, intră în limitări amortizarea aferentă și dacă da, care amortizare?
Amortizarea contabilă sau fiscală?
Prin folosirea termenului “aferent” se poate înțelege că nu numai drepturile de proprietate intelectuală înregistrate drept cheltuieli sunt supuse limitărilor, ci și amortizarea în cazul în care cheltuielile sunt capitalizate în valoarea unui activ sau sunt active de sine stătătoare (imobilizări necorporale).
Aceeași problemă o întâlnim și în cazul dobânzilor. Astfel, dobânzile capitalizate în valoarea activelor fixe/stocurilor se supun sau nu limitării (ca amortizare sau cheltuieli cu descărcarea din gestiune a stocurilor)?
Sunt situații în care pentru activele pentru care a fost realizat împrumutul sau contractul de leasing în relație cu afiliații se aplică deja o limitare de deductibilitate.
De exemplu, dobânda plătită pentru un împrumut sau un contract de leasing încheiat cu un afiliat și care vizează achiziționarea unui autoturism pentru care se aplică restricțiile de deductibilitate de 50% devine din start nedeductibilă dacă procentul de mai sus depășește 3%.
În formula actuală, regula este practic o măsură fiscală care afectează activitatea economică a grupurilor de companii afiliate prin impozitarea suplimentară a acestor tranzacții, măsură care este împotriva principiului neutralității măsurilor fiscale (art. 3(a) Codul fiscal). Acest principiu menționează că în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, măsurile fiscale trebuie să fie neutre, asigurând condiții egale tuturor investitorilor români și în relația dintre capitalul român și străin.
O astfel de măsură fiscală are ca efect descurajarea utilizării serviciilor intra-grup prin mecanisme care nu țin de piața liberă. Chiar dacă serviciile intra-grup sunt mai potrivite pentru compania în cauză decât serviciile prestate de independenți (prin simplu fapt că o companie din același grup cunoaște mecanismele procedurale și economice ale grupului din care face parte), măsura fiscală ar putea să constrângă companiile să apeleze la furnizori independenți.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie
