Stand-up România 2025: Bordea, Cortea și Bucălae transformă Sala Palatului într-un spectacol SCANDALOS de amuzant

Pe 6 și 7 octombrie 2025, Bucureștiul devine capitala stand-up-ului românesc. Fool’s Night Out revine la Sala Palatului cu o ediție grandioasă, care promite să fie „scandalos de amuzant” și să aducă pe aceeași scenă cei mai apreciați comedianti ai momentului. Evenimentul va aduna peste 8.000 de spectatori în două seri consecutive și se anunță deja cel mai mare show de stand-up comedy din România în această toamnă.

Fool’s Night Out 2025 ridică stand-up-ul la rang de festival și provoacă Bucureștiul la două seri nebune

Ajuns la a treia ediție, evenimentul a devenit un reper pentru fanii comediei. Dacă primele ediții au surprins prin energia și formatul lor inedit, ediția din 2025 ridică ștacheta la un nivel greu de egalat. Stand-up comedy în București a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în ultimii ani, iar Fool’s Night Out a fost motorul care a transformat atmosfera intimă a cluburilor într-o experiență de masă, păstrând autenticitatea și apropierea dintre public și artiști.

Spre deosebire de alte spectacole, aici spectatorii nu primesc doar un show clasic, ci o adevărată experiență de festival indoor: vibe-ul autentic de club de comedie, momente-surpriză, interacțiuni cu publicul, zone creative și activări speciale încă de la intrare. Totul este gândit pentru ca fiecare participant să simtă că face parte dintr-o comunitate de oameni care iubesc râsul și energia bună.

Bordea, Cortea și Bucălae – headlinerii care scriu istoria stand-up-ului la Sala Palatului

Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Radu Bucălae sunt nume care nu mai au nevoie de prezentare. De ani de zile, cei trei au adunat săli pline și au urcat pe scene din toată țara, devenind printre cei mai iubiți comedianti din România. La Fool’s Night Out 2025, ei revin ca headlineri în ambele seri, garantând două ore de râs continuu.

Diferența față de alte spectacole? Line-up-ul este diferit în fiecare seară. Alături de Bordea, Cortea și Bucălae, alți trei comedianti invitați completează afișul, ceea ce înseamnă că niciun spectacol nu va fi identic. Publicul are astfel șansa de a trăi două experiențe unice, chiar dacă alege să participe la ambele seri.

Sala Palatului nu e doar o sală mare. E ca atunci când mergi acasă la părinți cu prietena și vrei să lași o impresie bună – te îmbraci frumos, nu mănânci cu mâna și speri că rămâi memorabil. Cam așa e și cu Fool’s Night Out: vii cu glume noi, îți dai sufletul pe scenă și speri că lumea râde mai tare decât vecinul din rândul doi. Ne vedem acolo – o să fie intens, haotic și foarte, foarte fun. SCANDALOS de fun.” – spune Cătălin Bordea.

Experiența unică a publicului: de la open mic la energie de festival

La Fool’s Night Out, experiența nu începe atunci când luminile se sting și comediantul urcă pe scenă, ci din momentul în care pășești în Sala Palatului. Publicul va fi întâmpinat cu activări creative, zone de relaxare și chiar o scenă de open mic.

Aceasta este ocazia perfectă pentru cei mai curajoși spectatori de a urca pentru câteva minute în fața microfonului și de a simți adrenalina de a fi pe scenă. Chiar dacă ești amator sau pasionat de comedie, e un moment rar să experimentezi ce înseamnă stand-up în fața unui public real.

E fascinant cum, atunci când urci pe scena Sălii Palatului, te simți brusc foarte mic. Sunt mii de oameni, lumini, emoții. Dar după primele râsete și aplauze… gata! Nu mai încapi în haine. E o energie pe care n-am mai simțit-o nicăieri altundeva. Și da, ca de fiecare dată, promitem distracție, râsete și panaramă cât cuprinde. Publicul n-o să fie dezamăgit.” – adaugă Nelu Cortea.

Organizatorii: două forțe care au ridicat stand-up-ul românesc

În spatele spectacolului se află două nume cu greutate: The Fool Club și Headline Management.

  • The Fool Club este cel mai activ hub de comedie din București, cu peste 300 de show-uri organizate anual. Este locul unde tinerii comedianti se afirmă și unde publicul descoperă constant voci noi ale stand-up-ului românesc.
  • Headline Management este agenția care reprezintă peste 40 de artiști de top, reușind să construiască punți între scena de club și marile săli de spectacol.

Împreună, au dus energia vie a cluburilor pe o scenă mare, fără să piardă autenticitatea care i-a consacrat.

Bilete la Fool’s Night Out 2025 – cum îți rezervi locul

Un eveniment de asemenea amploare aduce cu sine și o cerere uriașă de bilete. Tocmai de aceea, dacă vrei să fii parte din cea mai mare experiență de stand-up din România, e bine să îți rezervi locul din timp.

Biletele pentru Fool’s Night Out 2025 sunt disponibile pe iabilet.ro, cu prețuri între 57 de lei (categoria Under 23) și 240 de lei pentru un bilet VIP. În plus, există și reduceri pentru cei care se grăbesc, însă prețurile vor crește pe măsură ce evenimentul se apropie.

5 motive să nu ratezi Fool’s Night Out 2025

  1. Cei mai mari comedianti români pe aceeași scenă: Bordea, Cortea și Bucălae.
  2. Două seri diferite, cu line-up schimbat și surprize la fiecare ediție.
  3. Atmosferă de festival: activări, zone de relaxare și open mic.
  4. Cea mai mare sală de stand-up din România – Sala Palatului transformată într-un club imens.
  5. Bilete accesibile pentru toate categoriile de public, de la studenți până la VIP.

Fool’s Night Out 2025 nu este doar un spectacol de stand-up. Este o declarație despre cum comedia românească poate aduna mii de oameni într-o singură sală, păstrând în același timp autenticitatea și prospețimea glumelor de club.

Dacă iubești comedia, dacă vrei să râzi până la lacrimi și să fii parte dintr-un eveniment unic în România, atunci nu rata ocazia.

Rezervă-ți acum locul la cel mai mare show de stand-up comedy din București! Intră pe iabilet.ro, alege seara dorită și pregătește-te pentru un spectacol SCANDALOS de amuzant.

EkoNews