Zeci de ani de închisoare pentru un bărbat care a provocat un accident rutier. „O să omor pe cine-mi iese în cale!” Inculpatul, de negăsit

Vineri, 10 Octombrie 2025, ora 11:04

2868 citiri

Imagini de la locul accidentului FOTO ISU Ialomița

Un șofer beat și furios, care a provocat moartea a două persoane — printre care o fetiță de doar un an și patru luni — a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat. Este primul dosar în care justiția ialomițeană demonstrează intenția unui conducător auto de a provoca un accident rutier.

Accidentul a avut loc pe 29 aprilie 2021, în localitatea Borănești, județul Ialomița. Un bărbat de 31 de ani, întors din străinătate pentru sărbătorile pascale, s-a urcat la volanul unui Renault Espace după ce consumase alcool. În urma unei altercații cu socrul său, acesta a declarat: „Intru în prima mașină care îmi iese în cale!”, înainte de a pleca.

Câteva minute mai târziu, pe DJ 201, bărbatul, care conducea cu 126 km/h — cu mult peste limita legală – a pătruns deliberat pe contrasens, unde a lovit un Ford Focus, care circula regulamentar, și în care se afla un bărbat de 21 de ani, soția sa și fetița lor de un an și patru luni.

Impactul frontal, surprins de camerele de supraveghere, a fost devastator. Autoturismul tinerei familii a fost distrus complet. Copila a murit pe loc, tatăl ei a decedat după 21 de zile de comă, iar mama a supraviețuit cu răni grave și infirmități permanente.

Imaginile video au arătat că șoferul nu a încercat nici măcar o clipă să frâneze: stopurile mașinii nu s-au aprins, iar direcția a fost menținută constant către mașina victimei.

„O să omor pe cine-mi iese în cale!”

Martorii, inclusiv socrul inculpatului, au confirmat că bărbatul își exprimase intenția de a provoca o coliziune înainte de a se urca la volan. O martoră a relatat chiar că l-a auzit spunând: „O să omor pe cine-mi iese în cale!”

Procurorii au considerat aceste declarații dovada clară a intenției indirecte — termen juridic care desemnează situația în care autorul nu urmărește în mod direct rezultatul letal, dar acceptă posibilitatea producerii acestuia.

Curtea de Apel București, prin hotărârea definitivă pronunțată la 9 octombrie 2025, a confirmat încadrarea la omor calificat, nu la „ucidere din culpă”, așa cum se întâmplă aproape întotdeauna în cazurile de accidente rutiere.

„Inculpatul a transformat mașina într-o veritabilă armă. A ales conștient să circule pe contrasens cu viteză excesivă, fără nicio tentativă de evitare. Fapta sa nu poate fi considerată o simplă neglijență”, au arătat judecătorii în motivare.

Este pentru prima dată când o instanță de apel confirmă definitiv încadrarea la omor calificat într-un accident rutier fără premeditare formală, dar cu intenție indirectă evidentă.

Juriștii vorbesc deja despre un precedent istoric, care ar putea redefini granița dintre „culpă” și „intenție” în dreptul penal românesc.

Pe lângă pedeapsa de 20 de ani de închisoare, instanța a stabilit daune morale și materiale uriașe: 500.000 de euro pentru mama supraviețuitoare și între 10.000 și 20.000 de euro pentru bunicii și rudele micuței victime.

Însă sentința a fost pronunțată în absența inculpatului. În 2024, după ce Tribunalul Ialomița a dispus arestarea preventivă, bărbatul a fugit din țară. În prezent, este dat în urmărire internațională, iar autoritățile române colaborează cu Interpol pentru localizarea și extrădarea sa, notează stiripesurse.ro

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articole Recente

Echipa Eko News

By Eko Group

EkoNews