Președintele Nicușor Dan a afirmat, luni, la finalul întâlnirii cu magistrații, care a durat aproximativ 4 ore și pe care a organizat-o la Palatul Cotroceni, că această dezbatere a fost utilă și pentru ca publicul larg să înțeleagă condițiile de muncă ale magistratului. El a precizat că discuțiile pe acest subiect vor continua și vor fi invitați și șefii din justiție pentru a avea posibilitate să-și apere punctul de vedere, informează News.ro.
Nicușor Dan a discutat aproape 4 ore cu magistrații la Cotroceni
Nicușor Dan a menționat că așteaptă în continuare sugestii sau sesizări de la magistrați.
”Vreau să vă mulțumesc pentru discuția asta, care cred că a fost extrem de utilă și pentru profesioniști și pentru oameni care au un interes, nu sunt în sistemul de justiție, dar au un interes pentru funcționarea lui. Este o primă discuție, deci este o dezbatere care e util să continue. A fost această presiune a timpului pentru această întâlnire, dar și pentru asta am cerut ca materialele de la dumneavoastră să vină doar până joi și după aceea am prelungit până sâmbătă, dar evident că în continuare suntem disponibili pentru orice fel de sugestie, sesizare. Multe din lucrurile care sau de dumneavoastră sau de alți magistrați au fost sesizate necesită verificări care o să ia timp și de asta în mod special am pus întrebarea pentru că, dacă dumneavoastră aveți disponibilitatea de a verifica anumite lucruri și nu aveți informația, putem să vă ajutăm cu asta”, a afirmat președintele României.
Șefii din justiție vor avea același tratament
El a menționat că vor avea spațiu, în aceleași condiții, și oamenii care s-au simțit vizați de anumite afirmații făcute în cadrul întâlnirii.
”O să aibă spațiu în aceleași condiții oameni care s-au simțit vizați de ce ați spus dumneavoastră ca să poată să răspundă la asta. Și, în concluzie, cred că dezbaterea este utilă și pentru ca publicul larg să înțeleagă condițiile de muncă ale magistratului pentru că, cumva, discuția a fost foarte abstractă despre condiția socială a magistratului și cred că e util ca oamenii să afle cum, inclusiv procurorii, se duc sau procurorul de ședință se duce să vadă a venit dosarul în arhivă, nu a venit. Deci acestea sunt lucruri care sunt importante. Deci mulțumesc și discuțiile vor continua”, a conchis Nicușor Dan.
Lista magistraților participanți la discuțiile cu magistrații de la ora Cotroceni
- Dragoș Cătălin, președinte Asociația Forumul Judecătorilor din România, judecător la Curtea de Apel București
- Alin Bodnar, Secretar General Asociația Forumul Judecătorilor, judecător la Tribunalul București
- Mihai Cătălin Constanstin, judecător Curtea de Apel Ploiești
- Andrei Soare – Judecător Tribunalul Brașov
- Liviu Cârneci, judecător Tribunal Covasna
- Daniel Ungureanu, procuror Parchet de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
- Deriuș Laura, procuror Parchet Judecătoria Sector 1, București
UPDATE, 14.40: După discuțiile cu magistrații, în fața camerelor de luat vederi, la această oră, președintele Nicușor Dan poartă acum discuții cu un grup de magistrați, aproximativ 20, care au cerut o întâlnire fără presă.
📖 Citește și:
→ Reformulare: Rolul Președintelui României în Consultarea Magistraților conform Constituției
→ Silviu Vexler a rupt poza cu Iorga și Eminescu: Reacția Partidului S.O.S. România
Sursa Articol: Stiri pe Surse Politica
Poza preluata de pe: Stiri pe Surse Politica

