În spatele fiecărei sume virate lunar către pensia privată stă o promisiune simplă: „banii de mâine” sunt puși la lucru azi. Doar că, atunci când tragi linie, promisiunea nu arată la fel pentru toată lumea. La final de septembrie 2025, pensiile private din România au trecut de 190,9 miliarde de lei și au ajuns la 10,3% din PIB – un prag care confirmă că sistemul nu mai e un capitol tehnic, ci o piesă din economia mare. În același timp, datele arată limpede că acumularea este puternic concentrată: o parte relativ mică dintre participanți deține cea mai mare parte a activelor, iar diferențele de venit se transferă, aproape mecanic, în diferențe de economisire pentru bătrânețe.

Sistemul a ajuns la 190,9 miliarde lei și a urcat la 10,3% din PIB

La 30 septembrie 2025, activele totale din pensiile private (Pilon II + Pilon III) au fost de 190,9 miliarde lei, cu o creștere de 23% față de septembrie 2024 și de 22% față de finalul lui 2024. Dimensiunea contează nu doar ca „record”: la 10,3% din PIB, fondurile de pensii private devin un actor tot mai greu de ignorat în discuțiile despre finanțarea statului, piața de capital și stabilitatea economică. Datele sunt prezentate în raportul ASF.

Structura sistemului rămâne, ca volum, net dominată de Pilonul II: aproximativ 184,15 miliarde lei la final de septembrie 2025, în timp ce Pilonul III ajunge la circa 6,75 miliarde lei. Cu alte cuvinte, grosul economisirii private obligatorii se află în Pilonul II, iar economisirea facultativă (Pilonul III) crește, dar pornește dintr-o bază mult mai mică.

Un alt element relevant pentru mărimea sistemului este profilul investițional agregat: aproximativ 70% în instrumente cu venit fix și 25% în acțiuni. E o combinație tipică pentru fonduri care gestionează economisire pe termen lung: stabilitate prin venit fix, plus potențial de creștere prin piața de acțiuni.

9,36 milioane de participanți și contribuții în creștere: ce s-a întâmplat în primele 9 luni

Sistemul a închis septembrie 2025 cu 9,36 milioane de participanți, față de 9,12 milioane la final de 2024. Pilonul II numără 8,41 milioane de persoane, iar Pilonul III urcă la aproape 954.000. Creșterea este importantă, dar adevărata dinamică vine din fluxul de bani.

În Pilonul II, contribuțiile virate în perioada ianuarie–septembrie 2025 au fost de 16,71 miliarde lei, cu 27% peste aceeași perioadă din 2024. Doar în septembrie s-au adunat aproximativ 1,89 miliarde lei, iar contribuția medie per participant a fost de circa 411 lei, în urcare față de anul precedent. Cu această viteză, sistemul se mărește nu doar prin randamente, ci printr-un aport constant și tot mai consistent.

În Pilonul III, contribuțiile din primele nouă luni au fost de 690 milioane lei (creștere de 28%), iar septembrie a adus aproximativ 80 milioane lei (creștere de 26%). Contribuția medie e mult mai mică decât la Pilonul II – aproximativ 168 lei în septembrie – un semn că economisirea facultativă rămâne, pentru mulți, un „extra” pe care nu și-l permit constant.

Pe scurt, știrea de bază e aceasta: sistemul a crescut rapid ca valoare și ca participare, iar 2025 a adus un ritm accelerat al contribuțiilor, ceea ce consolidează rolul pensiilor private în arhitectura financiară a României.

Pentru participant, creșterea se vede în conturi: medii mai mari și plăți mai consistente

Efectul imediat, la nivel individual, se măsoară în valoarea contului și în volumul plăților. În Pilonul II, valoarea medie a activului pe participant a ajuns la 22.103 lei la final de septembrie 2025, cu aproximativ 20% peste septembrie 2024. În Pilonul III, valoarea medie e de 7.061 lei.

În același timp, sistemul plătește tot mai mult, pe măsură ce apar tot mai mulți beneficiari care ajung la pensie sau în situații care declanșează plata activului. În Pilonul II, în primele nouă luni ale anului au fost efectuate plăți de aproximativ 1,78 miliarde lei către 52.513 participanți și beneficiari. În Pilonul III, plățile au totalizat aproximativ 180 milioane lei, către 11.906 persoane.

Pentru public, aceste sume au două lecturi. Una pozitivă: sistemul nu e doar „o promisiune pe hârtie”, ci produce efectiv plăți. Cealaltă, mai pragmatică: pe măsură ce plățile cresc, discuția despre sustenabilitate și despre echilibrul dintre intrări (contribuții) și ieșiri (plăți) devine mai relevantă, chiar dacă orizontul de timp al pensiilor private este, prin definiție, foarte lung.

Titlurile de stat rămân „coloana vertebrală”: stabilitate, dar și o dependență de economia locală

Al doilea efect imediat se vede dincolo de participant: în felul în care banii din pensii private se întorc în economie. În Pilonul II, titlurile de stat reprezintă 65,5% din portofoliu, în timp ce acțiunile au o pondere de 25%. Restul este împărțit între obligațiuni corporative, fonduri de investiții și depozite.

În Pilonul III, logica e similară: 63,4% titluri de stat și 27,2% acțiuni, cu ponderi mai mici pentru alte instrumente. Consecința e intuitivă: fondurile de pensii sunt un cumpărător important de datorie publică și un investitor stabil pe piața de capital.

Aici apar două nuanțe care merită explicate, pentru că sunt esențiale pentru orice lectură editorială a cifrelor:

• Dominanța titlurilor de stat aduce, în general, o doză de stabilitate și predictibilitate în portofoliu. În perioade de volatilitate, această ancoră contează.
• În același timp, înseamnă o expunere semnificativă la riscul suveran și la dinamica locală a dobânzilor. Dacă economia internă intră într-o perioadă dificilă sau dacă finanțarea statului devine mai scumpă, efectele se pot vedea și în evaluarea acestor dețineri.

În limbaj simplu: pensiile private sunt legate, într-o proporție mare, de sănătatea financiară a statului și de evoluția piețelor din România. Nu e neapărat un lucru rău, dar e un fapt care definește mizele.

În această zonă de interpretare, merită amintit că raportul subliniază contextul de volatilitate din 2025 și faptul că fondurile funcționează pe un orizont lung, iar evaluarea la piață poate produce fluctuații pe termen scurt. Pentru participant, asta înseamnă că „unitatea de fond” poate urca și coborî fără ca direcția pe termen lung să fie anulată.

Marea temă ascunsă în cifre: 70% din active sunt la 25% dintre participanți

Dacă dimensiunea totală a sistemului dă motive de headline, distribuția banilor dă motive de dezbatere. În Pilonul II, 70% din active sunt deținute de 25% dintre participanți. În același timp, raportul indică extremele: cel mai mare cont ajunge la 3,25 milioane lei, iar cel mai mic este de 1 leu. În plus, 20% dintre participanți au sub 1.681 lei.

Aceste date nu descriu o „anomalie” a fondurilor, ci felul în care piața muncii și veniturile își pun amprenta pe economisirea pe termen lung. Cine a avut salarii mai mari și contribuții constante, acumulează mai mult. Cine a intrat mai târziu în sistem, a avut perioade fără contribuții sau venituri mici, rămâne cu solduri mici.

Totuși, din perspectivă publică, mesajul e incomod: pensiile private oglindesc inegalitățile economice. Pe termen lung, dacă diferențele de venit persistă, diferențele de pensie se pot adânci. Într-o societate în care discuțiile despre pensii sunt deja încărcate emoțional, aceste cifre pot alimenta presiune politică pentru explicații mai clare și pentru educație financiară mai aplicată.

În această zonă se leagă firesc și tema informării corecte: volatilitatea pe termen scurt e mult mai greu de „tolerat” psihologic atunci când ai un sold mic și fiecare fluctuație pare o pierdere personală. Pentru participanții cu solduri mari, mișcările procentuale pot fi absorbite mai ușor în logica „orizontului lung”. Încrederea în sistem se joacă, în bună măsură, în felul în care aceste lucruri sunt explicate.

Ce urmează în 2026: între randamente, contribuții și testul încrederii publice

Pentru anul următor, scenariile depind de trei variabile: ritmul contribuțiilor, evoluția piețelor și echilibrul dintre prudență și randament în alocarea investițiilor.

Dacă trendul contribuțiilor din 2025 continuă, activele pot crește rapid și în 2026, iar Pilonul II va deveni și mai influent în finanțarea economiei. În paralel, dacă economisirea facultativă își păstrează ritmul, Pilonul III poate trece din zona „produs pentru un segment restrâns” spre o bază mai largă – dar asta depinde de venituri, stimulente și cultură financiară.

Pe partea de piețe, 2025 a arătat cât de repede se poate schimba sentimentul investitorilor și cât de direct se reflectă în evaluări. Într-un mediu volatil, fondurile pot livra randamente bune pe termen lung, dar cu episoade de scădere care vor testa răbdarea publicului și calitatea comunicării.

În final, miza este una de încredere și de relevanță socială. Un sistem care ajunge la peste 10% din PIB nu mai poate fi tratat ca o simplă anexă a politicilor publice. El devine o infrastructură financiară, iar discuția despre sistemul de pensii private se mută inevitabil din zona tehnică în zona civică: cum economisim, cât economisim, cine rămâne în urmă și ce rol are statul în a proteja regulile jocului.

Pe această linie, extinderea economisirii voluntare rămâne o piesă importantă, dar dificilă. Atâta timp cât contribuțiile sunt mici și accesul e inegal, Pilonul III va continua să crească, dar fără să devină, deocamdată, un instrument de masă. În 2026, testul real va fi dacă sistemul reușește să-și păstreze creșterea, să gestioneze volatilitatea și să comunice mai bine diferența dintre „mișcarea de moment” și rezultatul pe termen lung.