George Simion, Nicușor Dan, Consiliul pentru Pace, critici
Liderul AUR, George Simion, a declarat că participarea României la Consiliul pentru Pace organizat la Washington este „normală”, însă a criticat faptul că țara noastră va lua parte la reuniune doar în calitate de observator, nu ca membru cu drepturi depline.
„Eu salut prezența României la Consiliul Păcii. Mi se pare un gest normal. Consider că România trebuie să fie membru în Consiliul pentru Pace. Viziunea mișcării suveraniste și a Partidului AUR este aceea că nu vom putea să revenim la normal, nu putem să îndrăznim să avem o societate normală dacă nu ne aliem cu partenerul nostru strategic. Eu așa văd, ca pe o normalitate”, a spus liderul AUR, conform AGERPRES.
Critici la adresa lui Nicușor Dan
Acesta a criticat decizia președintelui Nicușor Dan de a participa doar ca observator, apreciind că o astfel de poziție diminuează rolul României pe plan internațional.
„Nu fac istorie postfactuală, dar consider că rolul de observator pe care Nicușor Dan și-l asumă, contrafactuală, mă iertați, este din păcate o hotărâre a unui om mic și a unei țări fără aspirație”, a declarat George Simion, marți seară, într-o conferință de presă la Parlament.
Anunțul președintelui
Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, participarea sa în această săptămână la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, răspunzând astfel invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Șeful statului consideră că este în interesul României să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator.
📖 Citește și:
→ Președintele României și consilierii săi în vizita la Washington pentru Consiliul pentru Pace
→ Nicușor Dan discută cu liderii coaliției la Cotroceni: Ce subiecte au fost abordate
Sursa Articol: Stiri pe Surse Politica
Poza preluata de pe: Stiri pe Surse Politica

