Acțiune în instanță pentru un tronson important al Autostrăzii Unirii. Acuzații de „blocare cu rea-voință”. „Contestații neîntemeiate care nu au respectat prevederile legale”

Marti, 03 Iunie 2025, ora 11:15

974 citiri

Autostrada Unirii Foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a depus acţiune în instanţă împotriva SC Kido Consult Project Construct SRL, prin care doreşte să recupereze prejudiciul produs în urma blocării cu rea-voinţă a procedurii pentru atribuirea contractului pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1 Moţca-Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8. CNIR cere plata unor despăgubiri în valoare de 220.000 lei.

”Compania Naţională de Investiţii Rutiere a depus acţiune în instanţă împotriva SC Kido Consult Project Construct SRL, prin care doreşte să recupereze prejudiciul produs în urma blocării cu rea-voinţă a procedurii pentru atribuirea contractului pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1 Moţca-Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8. Considerăm că, prin cele două cvasi-contestaţii depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), contestaţii neîntemeiate şi care nu au respectat prevederile legale, SC Kido Consult Project Construct a încercat blocarea procedurii de atribuire a contractului, şi, implicit realizarea unui proiect de importanţă majoră pentru infrastructura naţională şi europeană”, informează CNIR.

La contractul de aproximativ 6 miliarde lei pentru construirea tronsonului Moţca-Târgu Frumos (27 km), Kido Consult Project Construct SRL a depus două contestaţii (pe 28 aprilie 2025 şi pe 19 mai 2025) pe care CNSC le-a respins.

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a menţinut termenul de 20 mai 2025 pentru deschiderea ofertelor, dată la care au fost depuse şase oferte de la constructori din România, Italia şi Turcia, iar firma Kido nu s-a numărat printre operatorii economici înscrişi în procedura de atribuire a contractului.

”În cadrul acţiunii de chemare în judecată pentru repararea prejudiciului cauzat, pe care am depus-o la Tribunalul Bucureşti, CNIR a solicitat plata unor despăgubiri în valoare de 220.000 lei. Această sumă este echivalentul cauţiunii pe care ar fi trebuit să o depună odată cu respectivele contestaţii, în conformitate cu prevederile Legii 101/2016”, a precizat directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, Gabriel Budescu.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews