Miercuri, 11 Iunie 2025, ora 12:15
703 citiri
În 1958, Miliția din Brașov trimitea procuraturii un referat despre liceenii care dansau pe muzică rock and roll și un posibil „substrat politic”. Documentele publicate miercuri, 11 iunie, de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), menționează dansul „cu diferite figuri cu caracter obscen”.
”Făcându-se cercetări în cauza de la Şcoala Medie Mixtă Germană Nr. 2 din oraşul Stalin (Brașov, n.r.) s-au stabilit următoarele: În noaptea de 25 spre 26 ianuarie a.c., în clădirea şcolii, în sala de chimie şi fizică de la parter, şi în sala de şedinţe de la etajul II, a avut loc un carnaval la care au participat: profesori, elevi de la cursul cu frecvenţă şi elevi de la cursul seral ai claselor VIII – XI. Carnavalul a început la ora 21:30. La invitaţia făcută de elevul R.V., a participat şi fotograful C.M., de la cooperativa Higiena, secţia fotografică, Str. 7 noiembrie, oraşul Stalin, pentru a face fotografii. Din materialele existente rezultă că la acest carnaval s-au dansat dansuri obişnuite, precum şi acel dans american rock and roll, cu diferite figuri cu caracter obscen”, conform unui referat din februarie 1958 al Miliţiei oraşului Stalin, denumire pe care oraşul Braşov a avut-o în perioada 1950 – 1960.
Sunt menţionaţi 8 elevi cu vârste între 15 şi 17 ani care au dansat ”rock and roll”, dans considerat ”decadent” de anchetatori.
”Dansurile obişnuite au denaturat în dansuri americane, cu diferite figuri cu caracter obscen, aşa după cum rezultă din depoziţii şi fotografiile anexe. Acest fotograf, în trecut, a fost agent al poliţiei burgheze. Între anii 1950-1956 a fost reţinut de către organele securităţii pentru chestiuni politice. Din depoziţiile tinerilor rezultă că în timpul acestor dansuri, în cele două săli în care se aflau şi cadre din conducerea şcolii ca: director adj. S., profesori: B.H., O.H., W.O, S.H, care nu au luat nici o poziţie, complăcându-se şi ei în această atmosferă. De asemenea, rezultă faptul că chiar directorul şcolii L.B. nu a avut o poziţie hotărâtă, mulţumindu-se doar să atragă atenţia la unul din aceşti elevi cu numele de B.”, notează documentul.
Cei în cauză, elevi, fiind interogaţi, declară că a”cel dans american l-au învăţat în aceeaşi seară, la carnaval, fără a preciza de la cine”, conform referatului Miliţiei.
”Numitul C.M., fotograf, declară că întrebându-l pe M., în aceeaşi seară, de unde a învăţat să danseze astfel, acesta a răspuns că de acasă, din familie cunoaşte”, mai spun anchetatorii.
”Faptele tinerilor arătaţi mai sus, se încadrează în articolul 578, Cod Penal, indice 4, combinat cu Decretul 324. Întrucât faptele săvârşite ar putea să aibă şi un substrat politic şi pentru faptul că tinerii în cauză sunt elemente minore, ancheta făcând obiectul unei anchete (sic!) penale obligatorii de competenţa procuraturii, propunem ca întregul material să fie predat organelor M.A.I. pentru verificări în continuare”, este concluzia referatului.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com