Luni, 23 Iunie 2025, ora 11:45
936 citiri
Impactul președinției lui Trump asupra modului în care Europa vede propria securitate este evident, la mai puțin de 6 luni de la preluarea mandatului la Casa Albă. România se numără printre cele 12 state membre UE analizate într-un studiu realizat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), un think-tank care propune politici publice Uniunii Europene.
Țările care susțin cel mai mult independența militară a Europei față de SUA sunt Polonia, Danemarca și Marea Britanie, însă România se remarcă pe un loc fruntaș atunci când vine vorba de susținerea pentru reintroducerea stadiului militar obligatoriu.
„Sondajul nostru arată că europenii nu se simt în siguranță și că politicile SUA sub Trump cresc cererea de cheltuieli de apărare mai mari, reintroducerea serviciului militar și extinderea capacităților nucleare pe mare parte din continent”, a explicat Mark Leonard, directorul think-tank-ului, citat de The Guardian.
În majoritatea țărilor europene, mai puțin în Ungaria, creșterile de cheltuieli de apărare sunt considerate necesare, iar autorii studiului au două explicații posibile: europenii susțin o politică de securitate independentă de SUA sau vor ca ucrainenii să lupte în continuare pentru apărarea restului continentului.
În afară de Ungaria, Italia și Spania, țările studiate în sondaj susțin creșterea cheltuielilor militare și celelalte măsuri de apărare.
Serviciul militar obligatoriu
În timp ce majoritatea românilor între 18 și 39 de ani se opun serviciului militar obligatoriu, acesta este susținut de cei mai în vârstă, cu o susținere puternică din partea celor peste 60 de ani.
FOTO /ecfr.eu
România se află printre țările cu o atitudine în general de susținere a cheltuielilor de apărare, inclusiv găsirea unei alternative de protecție nucleară care să nu mai implice SUA.
Datele complete ale sondajului pot fi accesate pe site-ul ECFR.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com