Luni, 15 Septembrie 2025, ora 12:27
712 citiri
Polițiștii din Bistrița cercetează penal un bărbat care ar fi agresat doi copii de 11 ani, forțându-i să se urce în mașina sa. Cei doi au reușit să fugă pe fereastra mașinii. După incidentul din noaptea de sâmbătă, 13 septembrie, bărbatul de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a confirmat că acesta s-a urcat la volan băut. Totul a pornit de la câteva jucării.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, copiii au reușit să sară din mașină și au cerut ajutorul unor persoane, care au sunat apoi la Poliție. Minorii de 11 ani ar fi găsit niște jucării abandonate în parc de copilul agresorului.
Bărbatul a fost identificat și reținut, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat că acesta consumase alcool.
„În noaptea de 13/14 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 33 de ani, din Bistrița, cercetat pentru lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal. În fapt, în seara de 13 septembrie a.c., în jurul orei 19:00, pe fondul unor neînțelegeri cu privire la niște jucării abandonate în parc, bărbatul ar fi exercitat acte de violență și i-ar fi urcat în autoturismul său pe doi copii, ambii de 11 ani, din Bistrița. Cei doi au reușit să sară din autoturism, unul dintre aceștia alertând alte persoane care au anunțat Poliția. În scurt timp, un echipaj din cadrul Biroului Rutier a depistat autoturismul în cauză și pe conducătorul acestuia. Bărbatul de 33 de ani a fost condus la sediul Poliției, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud, luni, 15 septembrie.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, iar ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

