După publicarea investigației privind cazul documentat de bullying sistematic și lipsă de intervenție instituțională la Questfield International College, conducerea școlii, prin fondatoarea Fabiola Hosu, a transmis un document intitulat „drept la replică”, sosit la o zi după termenul solicitat de redacție. Documentul a fost publicat integral, conform normelor jurnalistice.
Analiza atentă a acestui drept la replică scoate însă la iveală un fapt esențial: documentul nu infirmă concluziile investigației, ci le confirmă indirect, prin ceea ce evită să spună și prin ceea ce recunoaște implicit.
Opt luni fără răspunsuri scrise, fără măsuri documentate
Elementul central al cazului rămâne neschimbat și după dreptul la replică: timp de peste opt luni, familia copilului abuzat a transmis emailuri scrise, explicite și repetate către conducerea Questfield International College, semnalând comportamente de bullying, stigmatizare și impact emoțional sever asupra copilului.
Dreptul la replică nu contrazice acest fapt. Mai mult, nu oferă niciun exemplu concret de:
răspuns scris transmis familiei în acea perioadă;
decizie administrativă asumată;
raport intern;
plan de intervenție;
sancțiune aplicată;
procedură activată.
Absența acestor elemente nu este o omisiune minoră. Într-o instituție de învățământ, ceea ce nu este documentat nu există administrativ. Iar dreptul la replică nu reușește să demonstreze contrariul.
„Am discutat verbal” nu este o măsură instituțională
Un element recurent al documentului transmis de conducerea școlii este referirea la faptul că ar fi existat discuții verbale cu elevii și cadrele didactice. Această formulare apare ca principal argument defensiv.
Problema este că, din punct de vedere instituțional, discuțiile verbale nu reprezintă măsuri. Ele nu pot fi verificate, nu pot fi evaluate și nu produc consecințe administrative. Mai grav, ele nu oferă nicio garanție că fenomenul de bullying a fost stopat.
Dreptul la replică nu precizează:
când au avut loc aceste discuții;
cine a participat;
ce s-a decis;
ce comportamente au fost sancționate;
ce mecanisme de monitorizare au fost implementate ulterior.
Astfel, ceea ce este prezentat ca intervenție se dovedește a fi, în realitate, o substituire a responsabilității instituționale cu informalism.
Confirmarea indirectă a inacțiunii
Prin lipsa detaliilor concrete, dreptul la replică ajunge să confirme exact ceea ce investigația a documentat: școala nu a acționat formal timp de opt luni.
Dacă ar fi existat:
decizii scrise;
măsuri aplicate;
sancțiuni;
rapoarte;
acestea ar fi fost invocate explicit în document. Faptul că ele lipsesc indică nu o problemă de comunicare, ci o problemă de acțiune.
Activare doar sub presiune
Un alt aspect relevant este momentul transmiterii dreptului la replică. Documentul apare:
după opt luni de sesizări ignorate;
după implicarea avocaților familiei;
după solicitarea oficială a redacției.
Această succesiune temporală arată că reacția scrisă nu a fost una proactivă, ci una defensivă, declanșată exclusiv de presiunea juridică și mediatică. Dreptul la replică nu explică de ce această disponibilitate de comunicare scrisă nu a existat anterior.
Contractul invocat în locul protecției copilului
Un element problematic al documentului este deplasarea discuției din zona protecției copilului către zona contractuală. În loc să fie clarificat modul în care a fost gestionat bullyingul, dreptul la replică insistă asupra posibilității încetării raporturilor contractuale.
Această abordare confirmă una dintre concluziile investigației: problema nu este rezolvată, ci externalizată, iar soluția implicită devine eliminarea copilului vulnerabil din sistem, nu corectarea comportamentelor abuzive.
Ce nu spune dreptul la replică
După lectura documentului, rămân fără răspuns întrebările fundamentale:
De ce nu există răspunsuri scrise timp de opt luni?
De ce nu există măsuri administrative documentate?
De ce bullyingul este tratat ca o problemă relațională, nu instituțională?
De ce protecția copilului este înlocuită de limbaj juridic defensiv?
Dreptul la replică nu clarifică niciuna dintre aceste chestiuni.
Dreptul la replică transmis de Fabiola Hosu și conducerea Questfield International College nu infirmă investigația publicată. Dimpotrivă, prin lipsa de conținut concret, el confirmă esența cazului: opt luni de tăcere scrisă, lipsă de măsuri documentate și intervenții reduse la nivel verbal.
Într-un caz de bullying sistematic, aceasta nu este o soluție. Este o abdicare instituțională, mascată sub un document formal transmis prea târziu.
Redacția rămâne deschisă publicării oricăror dovezi scrise, asumate și verificabile care să arate ce măsuri reale au fost aplicate în cele opt luni analizate. Până în prezent, acestea lipsesc.
Asa arata rapoartele interne ale conducerii scolii.
Îi invităm pe toți părinții de la Questfield International College care se confruntă cu situații de bullying, abuz emoțional sau lipsă de intervenție reală să scrie redacției la [email protected] și să își spună povestea, cu încredere că nu sunt singuri și că vom fi alături de ei în demersul de a face adevărul cunoscut.
