Cine ar fi persoanele ale căror cadavre au fost găsite carbonizate într-un autoturism. Descoperirea, după dispariția unei femei

Vineri, 28 Martie 2025, ora 10:04

1773 citiri

Ambulanță SMURD Foto: Facebook/SMURD

Două persoane au fost găsite carbonizate într-o maşină arsă pe un drum din judeţul Buzău care leagă comunele Breaza şi Năeni, în noaptea de joi spre vineri, 27 spre 28 martie, iar poliţiştii încearcă acum să stabilească identitatea victimelor.

Deocamdată nu se știe cu certitudine cine sunt cele două persoane, însă primele suspiciuni indică faptul că ar fi o femeie de 27 de ani și fostul soț care locuiește în Breaza.

Femeia despre care se presupune că ar fi în autoturism, locui la Năeni, şi a fost dată dispărută de rudele sale, după ce a plecat la serviciu joi dimineaţă, cu maşina personală, dar nu s-a mai întors. În urma reclamației rudelor acesteia, poliția a demarat căutări şi aşa a fost găsită maşina făcută scrum cu cele două cadavre în interior.

Femeia era divorţată recent, iar fostul soţ, cu care avea un copil, locuia la Breaza.

Poliţiştii au mers la domiciliul acestuia însă nici el nu a fost găsit acasă, fapt pentru care iau în calcul ca el să fie cea de-a doua persoană din autoturism.

Cei doi foști soți aveau împreună un copil de 3 ani.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews