Cutremur în România. Unde s-a resimțit seismul și cât de puternic a fost

Vineri, 28 Martie 2025, ora 09:33

2713 citiri

Cutremur în România FOTO: Facebook/INCDFP

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs vineri dimineaţa, 28 martie, la ora locală 6:51, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Potrivit INCDFP, seismul a avut loc la adâncimea de 64,3 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 40 km vest de Focşani, 69 km est de Sfântu-Gheorghe, 71 km nord de Buzău, 84 km est de Braşov, 88 km sud de Bacău şi 91 km sud-vest de Bârlad.

În România, de la începutul lunii martie s-au produs 26 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 3,9 grade.

În 2024, cel mai important cutremur a avut o magnitudine de 5,4 și s-a produs în județul Buzău pe 16 septembrie.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews