De ce a primit Vlad Pascu 10 ani de închisoare. Motivarea deciziei instanței de judecată

Vineri, 31 Ianuarie 2025, ora 21:46

4670 citiri

Vlad Pascu FOTO Captură video

Vlad Pascu, șoferul care, acum doi ani, conducând un automobil sub influența drogurilor, a accidentat mortal doi studenți în localitatea 2 Mai, în timp ce aceștia se deplasau pe jos, și a rănit alți trei, a fost condamnat de Judecătoria din Mangalia, vineri, 31 ianuarie, la 10 ani de închisoare. Sentința pronunțată nu este definitivă, deci poate fi atacată de oricare dintre părți.

Libertatea a consultat motivarea deciziei pentru a afla argumentele instanței care i-a dat lui Vlad Pascu pedeapsa maximă.

PASCU ARE ÎN EXCLUSIVITATE CULPA PRODUCERII ACCIDENTULUI

Lui Pascu „îi revine în exclusivitate culpa producerii accidentului rutier”, iar „împrejurarea invocată de inculpat, prin apărător, în sensul că într-o anumită măsură accidentul s-ar fi datorat și faptului că pietonii nu circulau regulamentar, reprezentând un pericol pasiv, nu este întemeiată”.

Argument: înainte de accident „pietonii s-au deplasat pe trotuarul amenajat între localitățile Vama Veche și 2 Mai, pe sensul de mers dinspre Vama Veche și 2 Mai către 2 Mai, pe partea dreaptă, întrucât numai pe acea parte este amplasat un trotuar. La terminarea trotuarului, pentru a merge pe partea stângă, neavând la îndemână o trecere de pietoni în acest sens, iar condițiile de vizibilitate erau reduse, traversarea unui drum național în aceste condiții fiind în mod vădit o acțiune nepermisă și periculoasă și chiar interzisă expres de disp. art.72 alin.3 din OUG nr.195/2002. Prin urmare, nu exista o altă modalitate de a se deplasa în zona respectivă, ca pietoni, decât aceea pe care au urmat-o în pre-momentul accidentului rutier”.

PASCU A PĂRĂSIT LOCUL ACCIDENTULUI ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ

Pascu a comis şi infracţiunea de părăsire a locului accidentului „dincolo de orice îndoială rezonabilă” subliniază judecătoarea în decizia de condamnare.

Argument: „după uciderea primelor două persoane și vătămarea corporală a celorlalte trei, nu a oprit autovehiculul. Deşi a fost conștient de împrejurarea că a fost implicat într-un accident rutier, că a avut loc un impact, a decis totuşi să își continue deplasarea fără a opri și a se preocupa de urmările evenimentului rutier pe care l-a produs”.

DE CE NU A PRIMIT O PEDEAPSĂ MAI MICĂ

Pentru majoritatea acuzațiilor, Vlad Pascu a fost condamnat la pedeapsa maximă stipulată de lege. Judecătoria nu i-a oferit nicio circumstanță atenuantă. Nici măcar pentru plata voluntară a despăgubirilor materiale solicitate de părțile civile.

Argument: „plata voluntară a despăgubirilor materiale solicitate de părțile civile nu este apreciată de instanță ca fiind de natură să înlăture sau să diminueze consecințele infracțiunii (…), câtă vreme, practic, în acest mod s-au acoperit în esență cheltuielile efectuate de părțile civile pentru înmormântarea victimelor și cheltuielile medicale, în cazul celor vătămate”. Este „în realitate, o modalitate de recunoaștere de către inculpat a obligațiilor civile ce îi revin în sarcină, ca urmare a producerii din culpa sa a evenimentului rutier”.

REGRETELE SINCERE ALE LUI PASCU NU AU ÎNDUPLECAT INSTANȚA

Nici regretele sincere ale lui Pascu, nici tinerețea lui, nu au înduplecat instanța pentru a-da o pedeapsă mai mică.

Deși avocații lui Pascu au invocat că „este tânăr și provine dintr-o familie cu posibilități materiale, și se poate presupune că ar putea fi sprijinit pe viitor pentru a nu mai comite alte fapte prevăzute de legea penală”, judecătoarea nu s-a lăsat înduplecată.

Argument: „deși, așa cum a arătat atât în fața instanței cât și prin memoriul depus la dosar, regretă sincer comiterea faptelor și consecințele acestora, care și lui i-au schimbat viața începând cu acel moment, instanța nu poate pune mai presus interesele sale, pe care el însuși le-a neglijat în momentul comiterii faptelor, în detrimentul intereselor părților civile, care au fost implicate fără vină în accidentul rutier descris anterior sau au suferit consecințele acestuia, accident soldat cu urmări extrem de grave, decesul a două victime și rănirea altor trei”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews