Marti, 22 Iulie 2025, ora 11:58
3550 citiri
Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, lansează acuzații directe la adresa președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, acuzându-l că folosește instituția în scopuri de imagine personală.
Într-un clip video postat, marți dimineață, pe Facebook, Constantinescu afirmă că materialele publice distribuite de Piedone sunt înșelătoare și rupte de realitate.
„Așa cum am spus și în descrierea acestui material, sunteți păcăliți atunci când vedeți ceea ce raportează Cristian Popescu Piedone ca rezultate ale unor acțiuni la care acesta a participat. De ce? În primul rând, amenzile aplicate nu au nicio legătură cu amenzile încasate. Acestea de obicei sunt substanțial mai mici pentru că se încasează jumătate din minimul special, ceea ce înseamnă că toate raportările alea cu sute și milioane, sute de mii și milioane, sunt de fapt niște raportări ce doresc să vă atragă atenția asupra unor rezultate notabile în condițiile în care rezultatele sunt unele și aceleași cu ale altor acțiuni coordonate în alții, iar de către alți președinți, inclusiv subsemnatul, pentru că nu putem încasează mai mult de jumătate din minim.”, spune Constantinescu.
Spectacol pentru imaginea personală a șefului ANPC
Oficialul acuză că instituția a fost transformată într-un spectacol:
„Poveștile astea că închid acum, deschid de mâine dimineață, din păcate nu fac altceva, nimic, decât să transforme instituția noastră într-o poveste cancanistică, într-o poveste de show. Trebuie să continuăm cu mâncărurile, alimentele retrase, primite la casat, pe alea, pe alelalte, în ce condiții, de ce și mai mult decât atât, eu vă provoc și mă adresez colegilor mei să lansați în spațiul public procesele verbale de distrugere. Nu este vorba despre cazare, este un proces verbal de distrugere se numește, cumva într-o extindere a sensului distrugerii putem întâlni și casarea. Deci iată, procesele verbale de casare trebuie să arate ce cantitate, când și unde au fost distruse alimentele respective”, spune șeful OPC Constanța.
El susține că întreaga activitate ANPC este concentrată pe imaginea lui Piedone.
„De fapt, în spatele acestei mascarade se dorește a se transforma imaginea instituției în imaginea personală a lui Cristian Popescu-Piedone, în sensul în care toată activitatea trebuie mutată pe persoană fizică. Chiar și așa, haideți să nu decredibilizăm acțiunile instituției, pentru că niciunul dintre noi nu am fost și nu sunt și nu vom fi veșnici pe scaunul respectiv, cu toate că, din înregistrările pe care le-am văzut, Piedone consideră că această instituție îi aparține și iată în momentul în care apare câte un curtean lipsit de respect, cum pare că am fost eu considerat, acesta trebuie eliminat”, susține Constantinescu.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Piedone ANPC acuzat de trafic de influență
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com