Marti, 29 Aprilie 2025, ora 18:31
2922 citiri
Doi copii au căzut, marţi, într-o groapă cu apă, pe un fost canal, în judeţul Cluj, fiind scoşi în stop cardio-respirator.
UPDATE 18,45: Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar cei doi copii au fost declarați decedați.
Știrea inițială:
”Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin în aceste momente pentru a salva doi copii clare s-ar fi înecat într-o groapă cu apă (fost canal) situat pe strada Fildului din oraşul Huedin. Cei doi copii au fost scoşi din apă şi se află în stop cardio-respirator”, a transmis ISU Cluj.
Sursa citată a precizat că echipajele prezente la faţa locului aplică manevre de resuscitare.
La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD, un echipaj SAJ, iar în sprijin a aterizat şi elicopterul SMURD.
Potrivit IPJ Cluj, în zona fostului canal este un șantier unde se desfășoară lucrări pentru calea ferată. Într-o asemenea situație, o mare responsabilitate o are firma care desfășura lucrările și care trebuia să protejeze perimetrul împotriva accesului persoanelor străine.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com