Dosarul violențelor de după decizia BEC care invalida candidatura lui Georgescu. Alți doi protestatari au fost reținuți de procurori

Miercuri, 12 Martie 2025, ora 10:16

416 citiri

Protest al susținătorilor lui Călin Georgescu după respingerea candaturii sale FOTO /Hepta

Tagul “audio” nu este suportat de browser-ul tău.

Numărul persoanelor reținute în urma violențelor de la protestul împotriva respingerii candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC a crescut miercuri, 12 martie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunțat că încă doi bărbați care au comis violențe în timpul protestului din seara zilei de duminică, 9 martie, au fost reținuți.

„În baza probelor administrate s-a stabilit că în noaptea de 9-10 martie 2025, cei doi bărbaţi au exercitat acte de violenţă îndreptate împotriva dispozitivelor de jandarmi desfăşurate în Centrul Vechi cu ocazia protestelor din faţa sediului Biroului Electoral Central, aruncând cu obiecte contondente în direcţia forţelor de ordine, iar prin aceasta au tulburat ordinea şi liniştea publică. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi inculpaţi, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile”, spune Parchetul într-un comunicat de presă.

Cu o zi în urmă, procurorii au reţinut alţi trei bărbaţi implicaţi în violenţele din Capitală.

După ce BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, susţinătorii acestuia s-au luat la bătaie cu jandarmii, au incendiat mai multe bunuri şi au răsturnat o maşină a postului de televiziune Digi24.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu

Deputat AUR, la ieşirea de la audieri: „Eu dădeam să plec, când au început bubuituri. Noi nu am încurajat niciodată astfel de acţiuni”
Ieri, 15:29 – Deputat AUR, la ieşirea de la audieri: „Eu dădeam să plec, când au început bubuituri. Noi nu am încurajat niciodată astfel de acţiuni”

Deputatul AUR Daniel Răzvan Biro a declarat, marţi, 11 martie, la ieşirea de la audieri, în cazul protestului de duminică, 9 martie, de la sediul BEC, că a fost citat în calitate de martor…

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews