Asociația Pro Infrastructura a explicat duminică, 31 martie, „de ce fluieră” trenurile din România.
Reprezentanții Asociației au vorbit despre legate de trecerile la nivel cu calea ferată în orașele din România și de motivul pentru care trenurile fluieră frecvent în aceste zone. Aceștia spun că există un număr mare de astfel de treceri ș risc de accidente, deoarece pietonii sau vehiculele pot fi pe linie.
„De ce fluieră trenurile în orașele României, Mitică?
Pe scurt, deoarece în orașele românești avem multe treceri la nivel cu calea ferată care nu prea mai există în cele civilizate. Fiindcă pietonii sau vehiculele se pot afla pe linie, mecanicii sunt obligați să acționeze fluierul, iar un recent ordin de ministru le cere să o facă și mai mult!
Fluieratul… a pagubă este o fugă de răspundere, o absolvire de vină a funcționarilor CFR și a șefilor lor politici, în loc să se facă investițiile necesare.
Veți spune că în Europa de Vest oamenii sunt disciplinați și nu traversează aiurea. Dar mergeți nu mai departe de Budapesta să vedeți că nu prea aveți pe unde să traversați linia în oraș, nici pe jos, nici cu mașina. Sunt kilometri întregi de garduri sau panouri fonoabsorbante și multe pasaje”, au transmis reprezentanții Pro Intrastructura.
Asociația spune că investițiile se lasă așteptate.
„Investițiile necesare pentru o cale ferată “silențioasă” vor deveni cu greu realitate la noi. E nevoie de schimbări de mentalitate față de pietoni, trebuie să le fie înțeles modul de gândire și apoi stabilită o coordonare între (mulți) primari și multe instituții, mai ales CFR.
Spre exemplu, li se oferă pietonilor și călătorilor pasarele care, din cauza firului de contact, urcă la minim 7 metri. Este un eșec de proiectare major și repetat: oamenii greu vor urca acolo. Prin comparație, o subtraversare coboară la 2 metri și este mult mai prietenoasă cu utilizatorul.
În cele mai multe cazuri nu se face nimic, incompetența crasă lăsând linia neprotejată pe kilometri întregi, iar trecerea CF se face pe simple cărări bătătorite. Ba chiar unele au trepte și podețe improvizate, construcții ilegale tolerate cu nonșalanță de autorități. Din tren se văd cruci care marchează traversările ad-hoc.
Pe rutier, situația e la fel de tragi-comică. Chiar în București avem, pe magistrala de 160 km/h spre Constanta, celebrele străzi Petricani și Andronache. Proiecte europene de miliarde de euro nu au găsit câteva milioane în plus pentru pasaje. Noaptea minții: acolo unde ele sunt prevăzute, primarii nu sunt de acord cu închiderea trecerilor la nivel: Str. Tudor Vladimirescu din Blaj, pasajul Drajna, Str. Șiriei din Arad sau Str. Tăietura Turcului din Cluj-Napoca!
Mai mult, chiar dacă bariera e pusă, pietonii și călătorii încă pot traversa. De aici numeroasele victime de la Brănești, spre exemplu. Victime folosite de autoritățile locale ca să motiveze un pasaj rutier nou dar, culmea prostiei, trecerea la nivel din Brănești va rămâne!
Așadar fluieratul trenurilor va continua multe decenii în orașele păstorite de nepăsarea parlamentarilor și a primarilor față de cetățenii pe care, teoretic, îi reprezintă și protejează.
PS: Vestea proastă pentru primarii localităților aflate pe liniile reabilitate este că barierele vor sta coborâte tot mai mult timp pe măsură ce traficul feroviar se va mări odată cu creșterea volumului de mărfuri pe magistrala reconstruită și cu punerea în circulație a trenurilor de călători noi din anii ce vor urma”, se mai arată în postare.
Articol realizat de echipa EkoNews.ro
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com