Luni, 24 Februarie 2025, ora 09:57
1624 citiri
Liderul AUR, George Simion, a anunțat organizarea unui miting pe 1 martie în Piața Universității din București.
Într-o postare pe Facebook, Simion a folosit un limbaj de extremă dreapta, afirmând „Curățăm România de trădători”. Deși a încercat să modereze comportamentul radical în ultimele luni, după ce a intrat în familia europeană condusă de premierul italian Giorgia Meloni, mesajul său rămâne unul provocator, arată G4Media.
Simion a subliniat, de asemenea, că nu va candida la alegerile prezidențiale din mai, dar îl susține pe Călin Georgescu, un candidat cu viziuni extremiste, cunoscut pentru negarea holocaustului și admirația față de figura controversată a lui Ion Antonescu și a Gărzii de Fier.
De-a lungul ultimilor ani, Simion s-a remarcat prin acțiuni extremiste, inclusiv invadarea Parlamentului și a unor instituții publice, dar a încercat recent să își modereze tonul.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com