
Capitala Poloniei, Varşovia, va cheltui 117 milioane de zloţi (30 milioane de dolari) în următorii doi până la trei ani în adăposturi antiaeriene şi alte măsuri de securitate, a anunţat miercuri primarul oraşului, declară Reuters, potrivit lui Agerpres.
Deşi membrul NATO Polonia şi-a asigurat cetăţenii că aderarea la alianţa militară occidentală garantează securitatea acestora în faţa unui atac rusesc, invazia rusă a Ucrainei vecine a dus la pregătiri pentru posibile atacuri, remarcă Reuters.
“Din proprie iniţiativă, am efectuat un inventar al spaţiilor de cazare,” a declarat primarul Rafal Trzaskowski la o conferinţă de presă.
Varşovia are aproximativ 7 milioane de metri pătraţi de spaţii care ar putea fi folosite ca adăposturi, inclusiv parcări subterane şi staţii de metrou, a explicat el.
“117 milioane (zloţi) pentru îmbunătăţirea siguranţei – există bani pentru următorii doi sau trei ani şi suntem gata să alocăm şi mai mult în acest scop,” a adăugat primarul.
Potrivit lui Rafal Trzaskowski, spitalele vor fi pregătite să facă faţă ameninţărilor, iar publicul larg va fi instruit să reacţioneze în caz de urgenţă.
În 2022, autoritățile au declarat că serviciile de pompieri verifică starea a 62 000 de adăposturi aeriene din Polonia.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Stiri TV