Sambata, 05 Iulie 2025, ora 11:19
788 citiri
Pompierii din Județul Alba intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs în zona localității Laz din comuna Săsciori. Intervenția este una foarte dificilă, în condițiile în care vântul întreține focul, iar pe parcursul nopții un urs și-a făcut apariția în zona unde echipajele acționează, autoritățile transmițând mesaj Ro-Alert.
Incendiul de la Săsciori, care a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure, a fost anunțat vineri după-amiază, iar de atunci intervenția pentru stingerea focului a continuat fără întrerupere. La acțiunea de stingere participă zeci de pompieri, voluntari și angajați din domeniul silvic, forțele de intervenție fiind suplimentate gradual, având în vedere că incendiul a fost întreținut de vântul puternic și s-a extins pe aproximativ 30 de hectare.
Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, a fost observat urs în zona de intervenție a pompierilor care acționau pentru stingerea incendiului de vegetație și fond forestier din zona Laz, fapt pentru care a fost transmis mesaj RO-ALERT tuturor cetățenilor aflați în zona respectivă, informează ISU Alba.
Intervenția este dificilă nu doar din cauza riscului pe care îl presupune zona de intervenție, ci și pentru că, în contextul temperaturilor ridicate și al vântului, focarele de incendiu se pot propaga cu ușurință în afara perimetrului ars, provocând alte incendii.
ISU Alba precizează că, în funcție de situația din teren, forțele de intervenție vor fi suplimentate.
A patra zi de incendii la Vâlcea
În același timp, pompierii din județul Vâlcea intervin, sâmbătă, pentru a patra zi consecutiv, pentru stingerea incendiului de vegetație izbucnit în golul alpin din proximitatea localității Câineni.
Echipaje de intervenție au reluat, sâmbătă dimineața, acțiunea de stingere a incendiului izbucnit în golul alpin din zona localității Câineni, la vegetație și fond forestier, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.
Incendiul a fost anunțat în după-amiaza zilei de miercuri și se manifestă într-o zonă dificilă. La un moment dat, focul s-a extins pe o suprafață de șapte hectare, manifestându-se sub forma mai multor focare.
Vineri seară, când echipele de intervenție s-au retras, suprafața afectată de incendiu mai era de 1,5 hectare. Sâmbătă, incendiul este localizat, iar pompierii acționează pentru stingerea ultimelor focare și verificarea amănunțită a zonei afectate, în așa fel încât eventuale focare ascunse să nu se reaprindă.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com