Incident șocant în București. Membrii unei formații de rock, atacați cu pumnii și un ciocan de trei extremiști de dreapta. „Făcea un fel de ritual, în sensul că se învârtea în cerc”

„Matei Oarza, proiectele sale muzicale și persoanele care îl susțin nu mai au ce căuta în spațiile noastre”, a transmis localul FOTO Facebook/ Filaret 16

Un incident extrem de violent a avut loc în luna martie în București, dar a ieșit la iveală abia acum, deoarece nu a trecut de bariera de tăcere din grupul social în care s-a petrecut.

Trei persoane, considerate de extremă dreapta, au atacat cu pumnii și un ciocan membrii unei formații de rock acuzați că sunt ”de stânga”. Aceștia ar fi avut intenția să dea foc localului în care își repetau piesele, potrivit G4Media.

Luna trecută, doi dintre cei trei inculpați ar fi semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției admise de completuri de judecată de la Judecătoria Sectorului 4.

Oamenii legii nu au făcut nicio informare publică cu privire la incident.

Unul dintre cei care au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției este Radu Matei Oarză, iar celălalt ar fi o persoană minoră.

”Motivați de starea de inferioritate pe care inculpații considerau că este incidentă raportat la persoanele vătămate, respectiv ideile progresiste/pacifiste și stilul muzical compus și ascultat”, aceștia s-au deplasat la o adresă din Sectorul 4 din București, unde victimele susțineau repetiții muzicale aferente stilului rock alternativ și, mascați fiind, le-au aplicat acestora mai multe lovituri cu pumnii și un ciocan, scrie sursa citată.

Ulterior, unul dintre agresori, ”a încercat distrugerea prin incendiere a ușii de acces a imobilului (…) prin stropirea acesteia, dar și a asfaltului de lângă, cu o substanță inflamabilă, acțiune ce nu s-a produs ca urmare a faptului că substanța nu s-a aprins, deși inculpatul a folosit o brichetă în acest sens.” ”Prin acțiunile antereferite, inculpații Radu Matei Oarză, M.A.P. și Răzvan Paul Mircea au tulburat efectiv ordinea și liniștea publică”, au conchis anchetatorii.

Și cele trei victime au fost audiate, dintre care și doi cetățeni străini. Aceștia au declarat că la adresa unde a avut loc incidentul ”au loc periodic evenimente informale cu diferite genuri de muzică, iar pe lângă această locație, funcționează o comunitate cu orientare de stânga.”

Victima a mai declarat că în seara respectivă a observat în fața ușii de acces trei persoane cu măști negre pe față, dintre care una, despre care a aflat ulterior că îl cheamă ”Scharaoțchi” (porecla lui Oarză n.r.) ”făcea un fel de ritual, în sensul că se învârtea în cerc, scotea niște sunete ciudate și stropea asfaltul și fațada locației cu gaz lichid.” Ulterior, cei trei au intrat în conflict cu persoanele din jur, pe care le-au lovit.

”După eveniment (…) a aflat contextul în care s-au întâmplat evenimentele, respectiv: identitatea instigatorului, Scharaoțchi, ideologia din care face parte și anume simpatiile neonaziste, de dreapta, fapt care reiese din postările lui de pe rețelele de socializare și din acțiunile lui din comunitate din ultimii doi ani, manifestările lui din prealabil, trecutul infracțional. (…) Persoana vătămată susține faptul că acest atac a avut ca motivație strict considerente de ideologie, fapt care a reieșit și din faptul că ei au tăbărât pe prima persoană care a ieșit din locație, indiferent cine era”, se arată în documentele anchetatorilor.

Individul a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare, și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București sau în cadrul Primăriei Municipiului București – Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, pe o perioadă de 120 de zile. El a fost reținut și arestat preventiv în acest dosar în perioada 14 aprilie-10 iulie 2025.

Al doilea inculpat care și-a recunoscut faptele a fost reținut și arestat la domiciliu în intervalul 15 aprilie-10 iulie 2025. Cel de-al treilea nu și-a recunoscut faptele și a fost trimis în judecată pentru participarea la incident.

Localul, Filaret16, a transmis că acest comportament este „inacceptabil”.

„Matei Oarză, proiectele sale muzicale și persoanele care îl susțin nu mai au ce căuta în spațiile noastre. Un astfel de comportament nu va fi tolerat.

Am văzut că pe contul „Distrus” a fost postată o scuză fără convingere. Nu acceptăm scuzele și nu căutăm nicio reconciliere cu el. Comportamentul său este inacceptabil și nu îl putem tolera, iar după ce a încercat să distrugă tot ce a construit această comunitate în ultimii ani, nu credem că mai există nicio cale de întoarcere pentru el și prietenii/susținătorii săi. În plus, ei și-au menținut intenția de a ne combate, doar că prin alte mijloace”, au transmis reprezentanții localului.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articole Recente

Echipa Eko News

By Eko Group

EkoNews