Joi, 10 Iulie 2025, ora 12:21
376 citiri
Şeful Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu, vorbește, într-un mesaj public, despre decizia Guvernului de a plafona sporul pentru condiții vătămătoare acordat angajaților din sectorul public, salvatorul arătând că, în cazul celor care intervin în situații de urgență, sporul actual de 300 de lei brut – similar unor funcții sedentare, cu program fix și fără expunere la risc.
Marinescu e de părere că sporurile ar trebui acordate în funcție de implicare și performanță, nu eliminate în mod uniform.
„Nu este vorba despre o revendicare, ci despre o analiză onestă: putem vorbi despre echitate în sectorul public când riscurile majore sunt răsplătite simbolic, iar activități fără expunere sau impact real beneficiază de tratament similar ori chiar preferențial?”, se întreabă, retoric, șeful din cadrul Salvamont.
Într-un mesaj transmis presei joi, 10 iulie, directorul Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu, face referire la „riscurile reale” la care se expun angajații din serviciile de urgență, arătând că, în cazul salvatorilor montani care intervin „rapid, profesionist și cu dedicare totală”, fiecare misiune presupune „riscuri reale, în condiții de teren dure, climă imprevizibilă și acces dificil”, precum și efort fizic și psihic considerabil.
Marinescu arată, în acest context, că în pofida condițiilor grele, „echipele de salvatori reușesc să intervină eficient, având grad de răspuns de 100% la toate solicitări și contribuind direct la siguranța publică”.
„În acest context, apare firesc întrebarea: este recunoașterea materială pe măsura responsabilității și pericolului asumat? Sporul actual de 300 de lei brut – similar unor funcții sedentare, cu program fix și fără expunere la risc – nu reflectă realitatea muncii pe care o desfășurăm.
Nu este vorba despre o revendicare, ci despre o analiză onestă: putem vorbi despre echitate în sectorul public când riscurile majore sunt răsplătite simbolic, iar activități fără expunere sau impact real beneficiază de tratament similar ori chiar preferențial? E momentul pentru o regândire a criteriilor prin care statul recompensează munca – în funcție de dificultate, impact social și pericolul asumat, nu doar de încadrarea birocratică. Sporurile ar trebui acordate în funcție de implicare și performanță, nu eliminate în mod uniform”, scrie Sebastian Marinescu în mesajul său public.
Salvamontistul arată că în acest fel, sporul de condiții vătămătoare poate deveni „un instrument real de motivare pentru angajații valoroși”. Salvatorul montan consideră că sporuri precum cel plafonat recent au rolul de a reflecta meritocrația, „nu vechimea sau prezența formală la locul de muncă”, arătând că este nevoie de „reguli clare și transparente privind acordarea acestor beneficii, astfel încât să fie încurajați cei care aduc rezultate concrete și contribuie activ la îmbunătățirea sistemului”.
„Nu putem supraviețui doar cu felicitări și aprecieri”
„În timp ce unii funcționari se limitează la semnarea unor documente în condiții de confort și predictibilitate, salvatorii montani și personalul din sistemul de urgență rămân mereu în linia întâi. Suntem solidari și vom continua să intervenim. Însă, dincolo de recunoaștere simbolică, trebuie spus clar: nu putem supraviețui și nu ne putem întreține familiile doar cu felicitări și aprecieri.
Într-un sistem în care realitatea de zi cu zi presupune responsabilități personale, cheltuieli, nevoi și siguranță financiară, este esențial ca sprijinul acordat celor care își pun viața în slujba celorlalți să fie nu doar moral, ci și concret. În lipsa unei recompensări corecte, riscăm să pierdem profesioniști desăvârșiți, care vor căuta recunoaștere și recompensă financiară în alte sectoare sau în mediul privat”, mai transmite Sebastian Marinescu.
Acesta susține că, având în vedere specificul, gradul de risc și importanța activității desfășurate, este firesc ca munca salvatorilor „să beneficieze de recunoaștere oficială, inclusiv la momentul pensionării, în mod echitabil față de modul în care sunt recunoscute meritele personalului din alte instituții implicate în sistemul național de urgență”.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com