Miercuri, 20 August 2025, ora 12:51
638 citiri
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, le-a transmis silvicultorilor care protestează împotriva reorganizării Romsilva că reforma va continua, subliniind că „regia nu va mai fi terenul de joacă pentru partide și șmecheri”, în timp ce sindicaliștii avertizează că proiectul riscă să ducă la colapsul instituției și la pierderea locurilor de muncă.
Diana Buzoianu a ieșit la discuții cu protestatarii din fața Ministerului Mediului, însă totul s-a transformat într-o confruntare cu liderii acestora, arată Digi24.ro
„Avem un singur mesaj – Romsilva nu este vaca de muls pentru nimeni. Romsilva nu va mai fi terenul de joacă pentru partidele politice, pentru toți șmecherii care până acum și-au luat toate beneficiile posibile. Oamenii aceștia au fost aduși pe numere, le-a fost transmisă o adresă să vină 25 de oameni din fiecare județ. Liderii de sindicat refuză să-mi dea microfonul, să se audă vocea ministrului, dar vocea mea se va auzi. Vocea românilor care luptă pentru protejarea pădurilor se va auzi. Reforma Romsilva continuă și noi ne vom face treaba. Pădurile României vor fi protejate”, a declarat Diana Buzoianu, în fața protestatarilor aflați la Ministerul Mediului.
Protestul de astăzi este organizat de către Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.
„Ministerul care răspunde de păduri refuză să asculte opiniile profesioniștilor din silvicultură și susține un proiect elaborat fără niciun studiu de impact, ce conține numeroase erori de ordin juridic și administrativ. Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a atras atenția încă de la apariția draftului de proiect de Hotărâre de Guvern care privește reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva că proiectul nu este făcut corect. Dacă va fi legiferat de Guvern, actualul proiect de „reformă” va pune pădurile statului în pericol, va duce la colapsul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și la pierderea locurilor de muncă ale silvicultorilor”, se arată într-un comunicat al organizației.
Propunere pentru reformarea Romsilva
Propunerea de hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Romsilva vizează regionalizarea direcțiilor silvice. În prezent există 41 de Direcții silvice, câte una la nivelul fiecărui județ, însă proiectul prevede 12 Direcții silvice. Totodată, este preconizată o scădere cu 90% a numărului de directori, în condițiile în care fiecare Direcție silvică regională va avea un singur director.
La ora actuală, la nivelul fiecărei Direcții există doi-patru directori. Reducerea numărului de directori va permite o economie de 19 milioane de lei, bani care urmează să fie utilizați de Romsilva pentru administrarea pădurilor. Propunerea de HG conține și măsuri de eficientizare financiară, urmând să fie separate următoarele activități: administrarea pădurilor, exploatarea lor, întreținerea drumurilor și valorificarea produselor lemnoase.
Hotărârea de Guvern urmează să conțină și indicatori de performanță financiari, iar directorii și șefii de Ocoale vor avea criterii minime de performanță. Printre acestea vor figura: numărul orelor de formare, numărul activităților de instruire urmate, suprafețele din fondul forestier acoperite de mijloace de supraveghere video, identificarea arborilor remarcabili, identificarea insulelor de îmbătrânire.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com