Somnul continuu este un obicei modern, nu o constantă evolutivă, ceea ce ajută să explicăm de ce mulți dintre noi ne trezim încă la 3 dimineața și ne întrebăm dacă este ceva în neregulă. Este util să știm că aceasta este o experiență profund umană, relatează Science Alert.

Pentru cea mai mare parte a istoriei umane, un somn continuu de opt ore nu era norma. În schimb, oamenii obișnuiau să doarmă în două reprize pe noapte, adesea numite „primul somn” și „al doilea somn”.

Fiecare dintre aceste reprize dura câteva ore și era separată de o perioadă de veghe de o oră sau mai mult, la mijlocul nopții. Înregistrările istorice din Europa, Africa, Asia și alte regiuni descriu cum, după lăsarea întunericului, familiile mergeau la culcare devreme, apoi se trezeau în jurul miezului nopții pentru o vreme, înainte de a se întoarce la somn până la răsărit.

Împărțirea nopții în două părți probabil că a schimbat felul în care percepeam timpul. Intervalul liniștit oferea nopții un „miez clar”, ceea ce făcea ca serile lungi de iarnă să pară mai scurte și mai ușor de gestionat.

Perioada de veghe de la miezul nopții nu era un timp „mort”; era un timp conștient, care influența modul în care erau experimentate nopțile.

Unii oameni se trezeau pentru a îndeplini diverse treburi, precum aprinderea focului sau verificarea animalelor. Alții rămâneau în pat pentru a se ruga sau pentru a reflecta asupra viselor recent avute. Scrisori și jurnale din epoca pre-industrială menționează că oamenii foloseau aceste ore liniștite pentru a citi, scrie sau chiar socializa în liniște cu familia ori vecinii. Multe cupluri profitau de această trezire de la miezul nopții pentru intimitate.

Literatura datând încă din vremurile poetului grec Homer și ale poetului roman Virgiliu conține referințe la „ora care încheie primul somn”, indicând cât de răspândit era obiceiul nopților împărțite în două.

„Al doilea somn”

Dispariția celui de-al doilea somn s-a produs în ultimele două secole, ca urmare a unor schimbări sociale profunde.

Iluminatul artificial este unul dintre factorii principali. În secolele XVIII și XIX, mai întâi lămpile cu ulei, apoi iluminatul cu gaz și, în cele din urmă, lumina electrică au transformat noaptea într-un timp util de veghe. În loc să meargă la culcare la scurt timp după apus, oamenii au început să stea treji mai târziu în seară, sub lumina lămpilor.

Biologic, lumina puternică pe timpul nopții a modificat și ceasul nostru intern (ritmul circadian) și a făcut ca organismul să fie mai puțin predispus să se trezească după câteva ore de somn. Momentul expunerii la lumină contează: lumina obișnuită din cameră înainte de culcare suprimă și amână melatonina, ceea ce amână debutul somnului.

Revoluția Industrială nu a schimbat doar modul în care oamenii munceau, ci și felul în care dormeau. Programele de muncă din fabrici încurajau un bloc continuu de odihnă. La începutul secolului XX, ideea de opt ore de somn neîntrerupt a înlocuit ritmul vechi de secole al celor două reprize de somn.

Studiile moderne privind somnul

În studii de laborator pe mai multe săptămâni, care simulează nopțile lungi de iarnă în întuneric și elimină ceasurile sau lumina de seară, oamenii adoptă adesea două reprize de somn cu o perioadă calmă de veghe între ele. Un studiu din 2017 asupra unei comunități agricole din Madagascar fără electricitate a constatat că oamenii dormeau în continuare în două segmente, trezindu-se aproximativ la miezul nopții.

Iernile lungi și întunecate

Lumina reglează ceasul nostru intern și influențează percepția trecerii timpului. Când aceste indicii lipsesc, cum se întâmplă iarna sau sub iluminatul artificial, percepția timpului se modifică. În iarnă, lumina dimineții, mai târzie și mai slabă, face mai greu alinierea ritmului circadian. Lumina de dimineață este deosebit de importantă pentru reglarea ritmurilor circadiene, deoarece conține mai multă lumină albastră, care stimulează producția de cortizol și suprimă melatonina.

În laboratoare de izolare temporală și în studii în peșteri, oamenii au trăit săptămâni întregi fără lumină naturală sau ceasuri, sau chiar în întuneric permanent. Mulți participanți au pierdut noțiunea exactă a zilelor, arătând cât de ușor se pierde timpul fără indicii de lumină. Distorsiuni similare apar și în iernile polare, unde lipsa răsăritului și apusului poate face timpul să pară suspendat. Locuitorii din regiunile polare, obișnuiți cu aceste cicluri și cu rutine stabile, se adaptează mai bine decât vizitatorii pe termen scurt, deși acest lucru variază în funcție de populație și context.

Un studiu din 1993 asupra populațiilor islandeze și a descendenților lor care au emigrat în Canada a arătat că aceștia prezentau rate neobișnuit de scăzute de tulburare afectivă sezonieră (SAD) în timpul iernii, sugerând că factorii genetici pot ajuta la adaptarea la iernile arctice lungi.

Lumina, dispoziția și percepția timpului

Cercetările de la Environmental Temporal Cognition Lab din Keele University arată cât de puternică este legătura între lumină, stare de spirit și percepția timpului. În realitate virtuală 360°, participanții au vizionat scene din UK și Suedia comparând nivelul luminii și momentul zilei. Aceștia au perceput intervalele de două minute ca fiind mai lungi seara sau în scene cu lumină slabă, efectul fiind cel mai puternic la cei cu dispoziție scăzută.

O nouă perspectivă asupra insomniei

Clinicienii în somn notează că trezirile scurte sunt normale, apărând adesea la tranzițiile dintre stadii, inclusiv aproape de somnul REM, asociat cu vise vii. Contează însă modul în care răspundem.

Percepția duratei este elastică: anxietatea, plictiseala sau lumina slabă tind să facă timpul să pară mai lung, în timp ce implicarea și calmul îl comprimă.

Fără intervalul în care te ridicai și făceai ceva sau discutai cu partenerul, trezirea la 3 dimineața face ca timpul să pară lung. În acest context, atenția se concentrează pe timp, iar minutele par să treacă mai greu.

Terapia cognitiv-comportamentală pentru insomnie (CBT-I) recomandă să te ridici din pat după aproximativ 20 de minute de veghe, să faci o activitate liniștită în lumină slabă, cum ar fi cititul, și apoi să te întorci în pat când apare somnolența.