Sambata, 09 August 2025, ora 12:12
1779 citiri
Un planor s-a prăbușit, sâmbătă, în curtea unei fabrici din municipiul Arad, iar două persoane au decedat, echipele de salvare fiind la fața locului.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au declarat pentru AGERPRES că aparatul de zbor de mici dimensiuni a căzut în curtea unei fabrici de la Calea Aurel Vlaicu, fiind trimise la fața locului forțe de la Detașamentul de Pompieri Arad și echipaje SMURD.
Primele care au ajuns la locul accidentului aviatic sunt echipajele Serviciului de Ambulanță Județean, care au confirmat că două persoane au decedat.
Apelul la 112 a venit în jurul orei 11:30, iar reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad au transmis că intervin cu patru echipaje medicale în curtea fabricii, la un „accident aviatic”. În fapt, în curtea fabricii de pe Calea Aurel Vlaicu s-a prăbușit un planor în care se aflau două persoane, scrie aradon.ro.
Cei de la Ambulanță transmit că ambele victime au fost declarate decedate. La fața locului au intervenit trei echipaje ale ambulanței și unul al celor de la SMURD.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com