Luni, 23 Decembrie 2024, ora 20:33
2752 citiri
O femeie din Iași se zbate între viață și moarte după ce s-a înecat cu cozonac Foto: Facebook/Ambulanta
O femeie din Iaşi a ajuns la spital în comă, după ce s-a înecat cu cozonac. Tot în orașul moldovean, un bărbat a necesitat îngrijiri medicale, după ce a căzut de pe acoperiş în timp ce monta instalaţia luminoasă pentru Crăciun.
Femeia, în vârstă de 75 de ani, a fost dusă luni, 23 decembrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce s-a înecat cu o bucată de cozonac.
”O femeie înecată cu cozonac a fost adusă în stop cardio-respirator. A fost resuscitată. Este în UPU în comă postresuscitare, prognosticul fiind rezervat”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Tot luni, 23 decembrie, la acelaşi spital a ajuns un bărbat de 56 de ani, care a căzut de pe acoperiş în timp ce monta o instalaţie luminoasă.
Bărbatul are mai multe contuzii, însă starea acestuia este una bună.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com