Joi, 22 Mai 2025, ora 10:07
2489 citiri
La doar o săptămână după cea mai recentă erupție din 14 mai, o nouă erupție solară uriașă a avut loc. Agenția spațială americană NASA a emis deja un avertisment privind creșterea majoră activității solare.
Oamenii de știință americani din domeniul spațiului avertizează că această nouă furtună solară violentă ar putea perturba din nou comunicațiile, sistemele de navigație și chiar rețelele electrice de pe Pământ.
Avertismentul actual vine în urma celei mai puternice explozii solare a anului, înregistrată de Observatorul de Dinamică Solară al NASA, conform publicației Heute.
Uriașa furtună solară de dimensiunea X2,7 a erupt din pata solară AR4087, extrem de activă în prezent, și a atins apogeul pe 14 mai. Furtuna solară de la mijlocul lunii mai a provocat pene temporare de comunicații radio în Europa, Asia și în anumite părți ale Orientului Mijlociu.
Potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA (NOAA ), întreruperile comunicațiilor de înaltă frecvență în unele regiuni au durat aproape zece minute. Centrul de Predicție Meteorologică Spațială al NASA și NOAA monitorizează îndeaproape această zonă solară activă, deoarece continuă să elibereze explozii puternice de radiații.
Cercetătorii americani avertizează că alte erupții ar putea pune în pericol astronauții, sateliții și tehnologiile terestre – inclusiv sistemele GPS, comunicațiile de zbor și infrastructura electrică.
Vincent Ledvina, un cunoscut expert în aurore din Alaska, a declarat că situația din jurul furtunilor solare actuale devine „intensă” pe măsură ce regiunea activă intră în câmpul vizual al Pământului. „Aceeași pată solară a produs o erupție de mărime 5.3. Ce plănuiește în continuare… va trebui să așteptăm și să vedem”, a scris el pe X (fostul Twitter).
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com