În mediul online, o tendință nouă și interesantă își face loc, contrar obiceiului de a ascunde eșecurile. Din ce în ce mai mulți oameni își notează refuzurile, le numără, le ordonează și le transformă în obiective în sine.
„Rejection spreadsheets” – foi de calcul ale respingerilor – pornesc de la o idee aparent paradoxală: dacă accepți refuzul ca pe un pas necesar, drumul spre reușită devine mai scurt, nu mai lung. Acest concept nu este nou, ci este o realitate care a existat de-a lungul timpului.
De exemplu, J.K. Rowling a primit refuzuri de la 12 edituri înainte de a fi publicată. Elvis Presley a fost inițial considerat lipsit de talent. Iar dacă privim și mai departe în istorie, chiar și Cain a avut o ofrandă respinsă.
Contabilizarea refuzului
Noutatea nu constă în experiența respingerii, ci în modul în care aceasta este contabilizată, acceptată și expusă public în prezent. Punctul de plecare al acestei tendințe a fost un clip postat în septembrie anul trecut de creatoarea de conținut și actrița Gabriella Carr, pe TikTok și Instagram.
Într-o listă cu planuri pentru 2026 – atât profesionale, cât și personale – apare și un caiet roșu, pe care scrie fără ezitare: „Cele 1.000 de NU-uri ale Gabrielei Carr”. Aici, ea menționează fiecare job, rol sau campanie de influencer pentru care aplică și primește un refuz.
„Știu că sună delirant, dar trebuie să fii puțin așa pentru a-ți urmări visurile. Prefer să încerc și să eșuez decât să nu încerc deloc.”, spune ea, conform The Guardian. Logica este simplă: dacă îți propui să obții 1.000 de „nu”-uri, înseamnă că îți oferi șansa de a încerca de 1.000 de ori.
Ideea s-a răspândit rapid. Un alt utilizator de TikTok, cunoscut sub numele de @theplanistobefamous, a anunțat că adoptă aceeași strategie, dar „cu un spreadsheet”.
În tabelul său sunt incluse toate: tentative de negociere online, oportunități de networking, aplicații trimise către posturi extrem de ambițioase. Într-o rubrică, o notă simplă – „i-am trimis un email Claudiei” – este urmată de rezultatul „Blocat”.
Pentru cei care urmează această regulă, un refuz nu este un eșec, ci încă o etapă către atingerea obiectivului. Un pas necesar. Astfel, a apărut „provocarea celor 1.000 de respingeri”, iar internetul a fost inundat de tabele, caiete și oameni care își numără, cu o mândrie calmă, fiecare refuz primit.
O alternativă mai sănătoasă la provocările obsesive ce gravitează în jurul perfecțiunii
Mulți consideră această abordare o alternativă mai sănătoasă la provocările obsesive ce gravitează în jurul perfecțiunii. Nu pentru că ar aduce beneficii fizice, ci pentru că schimbă modul în care privim greșeala și frica: respingerea devine o măsură a progresului, nu un verdict asupra valorii, conform incredibilia.ro.
Între timp, Gabriella Carr ține cu strictețe evidența. A acumulat 86 de „nu”-uri. Dar, pe același drum, au apărut și 17 „da”-uri. Printre acestea, un rol într-o piesă de teatru. Un titlu obținut într-un concurs. Și, poate cel mai surprinzător, obținerea cetățeniei și a pașaportului olandez.
În spatele fiecărui „da” există, în mod constant, o serie lungă de încercări eșuate. Tabelul le evidențiază doar. Fenomenele virale se hrănesc, de obicei, din promisiunea succesului rapid. Aici, promisiunea este alta: a răbdării și a efortului repetat.
Cei care adoptă această metodă nu așteaptă o recompensă imediată, ci își reevaluează așteptările. Obiectivul devine acțiunea – numărul de încercări – nu rezultatul. Refuzul nu mai este sfârșitul drumului, ci doar un pas într-un registru.
Faptul că este făcut public, fie pe TikTok, fie într-un spreadsheet distribuit comunității, aduce un nivel suplimentar de responsabilitate și solidaritate: fiecare bifă spune „am încercat”. Un astfel de cadru poate reduce presiunea perfecțiunii.
Când obiectivul este să aduni 1.000 de „nu”-uri, un „da” apare ca un bonus fericit, nu ca o cerință constantă. Este o schimbare de perspectivă cu impact psihologic, mai degrabă decât fizic.
Și, pentru mulți, este suficient pentru a continua să trimită mesaje, să aplice, să urce pe scenă, să ceară, să bată din nou la uși. În caietul roșu al Gabrielei Carr, fiecare refuz își găsește locul. Nu pentru a fi adunat cu încăpățânare, ci pentru a nu mai fi o povară.
Și între un „nu” și altul, uneori, apar răspunsuri care schimbă cursul. 17 „da”-uri într-un ocean de 86 de „nu”-uri nu reprezintă o contradicție, ci confirmarea inițială: dacă urmărești respingerea, îți oferi șansa de a fi prezent când vine acceptarea.