O româncă a fost ucisă în Italia. Femeia s-a dus la o întâlnire cu fostul iubit, un italian consumator de droguri

Marti, 20 Mai 2025, ora 11:42

68 citiri

Carabinierii l-au arestat pe italian Foto: Facebook/Carabinieri

O româncă a fost ucisă de fostul partener în Italia. Femeia, în vârstă de 48 de ani, stabilită în localitatea Sassuolo, provincia Modena în Italia, a fost găsită moartă, întinsă în pat, după ce cu o zi înainte dispăruse. Ea a anunțat că va întârzia la serviciu din motive personale, apoi nu a mai fost văzută până când a fost găsită decedată.

Femeia s-ar fi dus să îşi recupereze lucrurile personale acasă la fostul iubit, un cetăţean italian cu care avusese o relaţie amoroasă, relatează Antena 3 CNN.

Italianul a convins-o se întâlnească din nou cu el, ca să-și recupereze un laptop în care femeia avea mai multe fotografii ale fiului ei. Ajunsă din nou la apartamentul fostului partener, românca s-a trezit prinsă într-o capcană mortală.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a încercat mai întâi să o convingă să reia relația. Dar, pentru că femeia a refuzat propunerea acestuia, bărbatul a făcut o criză nervoasă şi a ucis-o.

Dispariţia a fost semnalată de către familia româncei, în momentul când femeia nu a apărut să îşi ia fiul în vârstă de 11 ani care se afla cu tatăl şi bunicul său.

Și-a recunoscut fapta

Autorităţile au au reușit să-l găsească pe italian, considerat principalul suspect. Bărbatul se afla într-o stare de confuzie după ce consumase mai multe droguri. Iniţial acesta a fost dus la spital, apoi în faţa carabinierilor unde a recunoscut fapta.

După ce a fost verificat, poliţiştii italieni au constatat că acesta are mai multe antecedente legate de comportamente violente, dar şi de consum de droguri şi de dependenţă de cocaină și alcool.

Italianul a fost arestat preventiv, iar autorităţile au dispus realizarea autopsiei româncei care va aduce date importante legate de modul în care a fost ucisă precum şi momentul când a avut loc fapta.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews