Duminica, 29 Decembrie 2024, ora 22:10
4046 citiri
Aeronava Boeing 737-800 a Jeju Air, cu câteva momente înainte de tragedie. FOTO: Captură video BBC/Lee Geun-young
Peste 200 de persoane și-au pierdut viața în două dintre cele patru mari accidente aviatice petrecute în doar o săptămână. Incidentele s-au petrecut în părți diferite ale lumii și, deocamdată, explicațiile complete sunt departe.
În ziua de Crăciun, un avion al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în Kazahstan în condiții misterioase, cu suspiciuni că se poate să fi fost lovit de o rachetă rusească. Mai puțin de 30 de pasageri și membri ai echipajului au supraviețuit, în timp ce 38 de persoane și-au pierdut viața. Duminică, 29 noiembrie, autoritățile din Kazahstan au anunțat că vor trimite cutiile negre în Brazilia, țara producătorului de aeronave Embraer.
La data de 28 decembrie, o aeronavă Bombardier Q400 a Pal Airlines a întâmpinat probleme la aterizarea pe Aeroportul Internațional Halifax Stanfield. Anchetatorii suspectează tot o problemă cu trenul de aterizare, dar cauzele incidentului rămân neclare. Evenimentul s-a soldat doar cu răni ușoare în rândul celor 73 de pasageri, conform Associated Press.
În ultima duminică a anului, un avion al Jeju Air s-a prăbușit în Coreea de Sud, iar 179 de persoane au murit, în timp ce doar două au supraviețuit. Accidentul a avut loc la finalul unei curse care venea din Bangkok, capitala Thailandei, la aterizarea pe Aeroportul Muan.
Deocamdată, pistele anchetatorilor se învârt în jurul unor interferențe cauzate de păsări și de probleme cu trenul de aterizare.
Aeronava era un Boeing 737-800, un avion arhiprezent în flotele companiilor; aproximativ 15% din toate avioanele comerciale sunt Boeing 737-800, conform Business Standard.
În aceeași zi, un avion Boeing 737-800 al KLM Royal Dutch Airlines a ieșit de pe pistă pe Aeroportul Oslo Torp Sandefjord, după o aterizare de urgență. Aeronava, care călătorea de la Oslo la Amsterdam, în Olanda, s-a confruntat cu probleme hidraulice la scurt timp de la decolare. Autoritățile au demarat o anchetă în acest caz. Cei 176 de pasageri și șase membri ai echipajului au scăpat nevătămați, transmite Agenția Anadolu.
There have been 4 different plane crashes worldwide in the last week
📅 December 25, 📍 Aktau, Kazakhstan
🇦🇿 Azerbaijan Airlines, ✈️ Baku-Grozny flight
📅 December 28, 📍 Sandefjord, Norway
🇳🇱 KLM, ✈️ Oslo-Amsterdam flight
📅 December 28, 📍 Halifax,… pic.twitter.com/l4eAP7JVsV
— Anadolu English (@anadoluagency) December 29, 2024
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com