Joi, 19 Decembrie 2024, ora 09:59
751 citiri
Dezastru pe o stradă din Cluj. O șoferiță care se afla sub influența alcoolului a lovit patru autoturisme parcate.
Femeia a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.
Incidentul a avut loc pe strada Constantin Brâncuşi, unde 4 mașini ce se aflau parcate au fost lovite violent de o șoferiță care a pierdut controlul volanului și apoi s-a răsturnat, potrivit observatornews.ro.
Imediat la fața locului au ajuns echipajele medicale alături de cele de descarcerare. Femeia a fost luată de o ambulanță și transportată la unitatea medicală.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca. Ajunse la fața locului, forțele noastre au găsit 5 autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat. Celelalte 4 erau parcate. Nu au existat victime încarcerate, iar o femeie a fost preluată de echipajul SAJ, care i-a acordat îngrijiri medicale. La o primă evaluare, aceasta nu suferise leziuni grave”, a anunța ISU Cluj.
Șoferița care a provocat accidentul avea o alcoolemie de peste 1 la mie.
„La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 16.50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit la un eveniment rutier, înregistrat pe strada Constantin Brâncuși, din municipiul Cluj-Napoca.
Conform primelor cercetări a rezultat că o femeie, de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul dinspre cartierul Borhanci înspre centru, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autovehicul parcat pe partea dreaptă a sensului de deplasare, ulterior fiind proiectată pe sensul opus de mers, acroșând alte două autovehicule parcate.
Totodată, un element de caroserie al autovehiculului la volanul căruia se afla femeia, a fost proiectat pe capota unui alt autoturism, aflat pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului au rezultat pagube materiale.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice”, a anunțat IPJ Cluj.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com