Miercuri, 15 Ianuarie 2025, ora 10:51
304 citiri
Un ofițer de penitenciar a fost trimis în judecată pentru luare de mită, la 3 luni după ce i-a fost mărit salariul pe fondul unor „lucrări de excepție și misiuni speciale”. Ofițerul acuzat nu era însă mulțumit de creșterea salarială de 50% și a cerut și spor anticorupție, anunță Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSNAP).
„La Penitenciarul-Spital Mioveni, un ofițer (Răzvan Octavian RADU), apreciat de către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), în urmă cu 3 luni, pentru „lucrări de excepție și misiuni speciale” și recompensat cu o majorare salarială de 50%, este acum inculpat și trimis în judecată pentru luare de mită. Da, exact cum se aude: LUARE de MITĂ!”, au transmis sindicaliștii revoltați.
Reprezentanții FSNAP sunt nemulțumiți că Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) „stă în continuare pe margine”, deși informațiile despre dosar sunt publice. Este vorba de dosarul 63/109/2025 aflat din 10 ianuarie pe rolul Tribunalului Argeş.
Sindicaliștii notează și că ofițerul a dat în judecată penitenciarul pentru a primi sporul anticorupție.
„Același ofițer, Răzvan Octavian RADU, inculpat pentru corupție, cere sporul anticorupție! Da, ați citit bine. Printr-un alt dosar aflat public la nivelul portalului de judecată, ofițerul penal este nemulțumit că salariul său nu are integrat un spor ce momentan nu a fost asigurat sistemul penitenciar: sporul anticorupție. Halucinant! În ritmul acesta, în care ANP tolerează și încurajează corupția, nu ne-ar mira să vedem și o renunțare la calitatea de partea vătămată în dosar a sistemului penitenciar, chiar în timpul procesului”, au transmis reprezentanții FSNAP.
În apelul sindicaliștilor este notată și legătura ofițerului cu un interlop cunoscut.
„Prietenia ofițerului cu celebrul interlop “Aramis DUDUIANU” a fost, la un moment dat, afișată pe rețelele sociale și, culmea, privită cu apreciere de mai marii ANP (…) Cum e posibil ca un ofițer aflat sub acuzația de luare de mită să mai ocupe această funcție, fără să existe măsuri clare?”, mai spun sindicaliștii din penitenciare.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com