Vineri, 27 Iunie 2025, ora 22:18
1950 citiri
Zeci de studenți din Timișoara au protestat, vineri seara, 27 iunie, în Complexul Studențesc, nemulțumiți de intenția Guvernului de a le reduce bursele cu aproape 40%.
Președinta Organizației Studenților din Universitatea de Vest Timișoara (OSUT), Ecaterina Corbu, a declarat pentru AGERPRES că protestele vor continua și duminică, pentru că sunt sute de studenți doar în UVT care beneficiază de bursa socială și care ar fi foarte afectați de diminuarea acesteia.
‘Vorbim despre sute de studenți doar din Universitatea de Vest Timișoara care au burse sociale și care chiar au nevoie de acești bani, pentru educație. Pe lângă ei sunt mii de studenți cu burse din alte categorii (merit, studiu – n.r.). Vrem să trecem la forme mai vizibile de exprimare a nemulțumirilor noastre, să fim mai fermi. Suntem acum mai puțini pentru că e sesiune și avem examene’, a spus Ecaterina Corbu.
Tinerii aveau pancarte pe care erau inscripționate nemulțumirile adresate Executivului: ‘Educația nu se face cu stomacul’, ‘În 2025, încă ne rugăm pentru nivelul de trai’, ‘Protejați viitorul, nu-l tăiați!’, ‘Statul educă doar dacă nu costă’, ‘Soluția magică pentru scăderea deficitului bugetar? Tăiem bursele studenților’, ‘Câte burse poți face dintr-un salariu de ministru?’, ‘Drepturile sociale nu sunt opționale’, ‘Vrem echitate, nu austeritate!’, ‘Nu studenții sunt de vină pentru deficitul bugetar’, ‘Pentru tine (Guvern, n.r.) e un număr, pentru mine e chiria!’.
Potrivit noii propuneri a guvernanților, bursele ar urma să fie calculate în funcție de salariul minim net, nu din cel brut, cum prevede legea actuală, ceea ce ar însemna o scădere a burselor de la 370 lei/student la 220 lei, respectiv, o reducere cu aproape 40%.
‘Pentru noi, bursele nu sunt un moft sau un lux, ci sunt o necesitate, pentru că scopul lor este să ne acopere lipsurile pe care le avem pentru ca să ne putem continua studiile, să profesăm și să fim liderii de mâine’, au spus studenții protestatari.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și lideri ai studenților din toate centrele universitare din țară au organizat, joi, proteste împotriva intenției noului Guvern de a reduce fondurile alocate pentru bursele studențești și de a scădea, implicit, numărul de studenți beneficiari ai acestei facilități.
Potrivit OSUT, reducerea deficitului bugetar nu se va soluționa prin limitarea mecanismelor de sprijin și incluziune pentru studenți, fără de care mulți dintre aceștia ar fi nevoiți ori să renunțe la studii, ori să facă sacrificii suplimentare pentru a putea să rămână în sistemul universitar și astfel să nu atingă performanțele cerute în parcursul lor academic.
Toate aceste măsuri de austeritate nenecesare sunt propuse spre implementare în contextul în care doar 22,5% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani sunt absolvenți de studii superioare, iar rata de abandon universitar depășește 40%.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com