Polițist prins băut la volan. IPJ Galați susține că nu era în timpul serviciului și că face anchetă

Miercuri, 27 August 2025, ora 09:39

1063 citiri

Polițist FOTO: Facebook/Poliția Capitalei

Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului, pe DN 25, în localitatea Tudor Vladimirescu, din judeţul Galaţi.

Potrivit IPJ Galaţi, bărbatul în vârstă de 41 de ani, din Galaţi, a fost oprit pentru control de poliţiştii rutieri.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar pe numele său a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive.

IPJ Galaţi a transmis că poliţistul se afla în timpul liber şi conducea autoturismul personal în momentul opririi.

Totodată, conducerea Inspectoratului a dispus declanşarea unor verificări interne, urmând ca, în funcţie de rezultat, să fie luate măsurile legale.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articole Recente

Echipa Eko News

By Eko Group

EkoNews