Preotul român care a stat la căpătâiul Papei Francisc. “Sfântul Părinte iubea foarte mult România”

Joi, 24 Aprilie 2025, ora 23:11

1551 citiri

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc – Foto Papa Francisco, Facebook

Un preot român a fost printre cei care au însoțit catafalcul Papei Francisc la intrarea în Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Părintele Iulian Misariu l-a cunoscut pe Suveranul Pontif, devenind vecin cu acesta în urmă cu cinci ani, când s-a mutat la Vatican.

Misariu a povestit pentru TVR Info despre ultima sa întâlnire cu Papa Francisc, care a avut loc cu o zi înainte de Paște, dar și despre momentele în care l-a vegheat în capelă.

Misariu, care face parte din Ordinul călugăresc al Franciscanilor Minori Conventuali, a spus că „Sfântul Părinte Papa ieșea dintr-o scurtă vizită în bazilică, iar noi, câțiva, ne îndreptam spre intrare. Eu urma să intru la spovezi în cadrul basilicii, iar Sfântul Părinte a schimbat traiectoria și l-a rugat pe secretar să vină să ne salute. Atunci a venit, mi-a dat mâna și m-a binecuvântat.”

A fost ultima binecuvântare pe care preotul Iulian Misariu a primit-o de la Suveranul Pontif, chiar în Sâmbăta Mare. Misariu a povestit pentru sursa citată că întâlnirile cu Francisc I erau o obișnuință pentru el, deoarece locuiește la mai puțin de 200 de metri de reședința Sfânta Marta.

Născut în localitatea băcăuană Traian, Iulian Misariu a urmat studiile teologice la Padova și, în 1997, a fost hirotonit preot la Institutul Franciscan din Roman.

De cinci ani se află la Vatican, unde își îndeplinește misiunea spirituală.

“Serviciul şi misiunea pe care am primit-o cu acordul Vaticanului şi aşa am reuşit să ne apropiem şi mai mult prin întâlniri, prin colocvii, prin binecuvântări, audienţe generale (…) Sfântul Părinte iubea foarte mult România, şi de fiecare dată când îi spuneai că eşti din România surâdea şi îşi amintea de experienţa frumoasă pe care a avut-o în 2019”, a declarat preotul Iulian Misariu.

Imediat după moartea Sfântului Părinte, preotul Iulian Misariu s-a înscris pe lista Priveghiului pentru a-l veghea în Capelă.

“Am făcut şi prima noapte şi a doua noapte iarăşi. Eram singur cu doi soldaţi, cu doi elveţieni, gărzile personale care făceau de gardă şi eram singur cu Sfântul Părinte. În momentele respective, va spun sincer că mă gândeam la atâtea mii de persoane şi atâţia mii de conaţionali care şi-ar fi dorit să fie prezenţi şi am zis: Doamne, vreau să-i reprezint pe toţi, să-i aduc pe toţi în această rugăciune, în acest moment”, a mai spus Misariu.

El s-a rugat pentru Papă inclusiv în timpul procesiunii în care a însoţit sicriul cu trupul neînsufleţit până la Bazilica Sf. Petru.

“Rolul nostru se va încheia vineri seara, când va trebui să fim prezenţi la închiderea capacului. Este un ritual în care şi noi suntem implicaţi. Sâmbătă, la inmormântare vom fi într-un loc în Piaţa Sf. Petru şi ne vom ruga şi acolo. Ne vom ruga şi pentru credincioşii care ar fi voit şi ar vrea să fie prezenţi aici. Sunteţi în sufletul nostru şi vibraţi cu noi în aceste momente.”, a conchis părintele Iulian Misariu.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews