Probleme de natură tehnică au dat peste cap circulația feroviară. Care sunt trenurile afectate

Duminica, 02 Martie 2025, ora 23:11

2788 citiri

Trenuri FOTO Facebook/ CFR Călători

Circulaţia feroviară în zona staţiei CF Fundulea se desfăşoară cu dificultate duminică seară, ca urmare a unor probleme de natură tehnică, anunţă CFR SA, care precizează că instalaţia de centralizare electronică este temporar indisponibilă.

”Începând cu ora 20:52 circulaţia feroviară în zona staţiei CF Fundulea se desfăşoară la cale liberă, ca urmare a unor probleme de natură tehnică. Instalaţia de centralizare electronică din staţia CF Fundulea (care permite circulaţia trenurilor şi manevrarea macazurilor) este temporar indisponibilă. În consecinţă, circulaţia trenurilor se desfăşoară la cale liberă, cu ajutorul personalului feroviar din staţie”, informează Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.

Astfel, ţinând cont de natura situaţiei în desfăşurare, trenurile care tranzitează staţia Fundulea vor pleca cu întârzieri, până la soluţionarea problemelor apărute la instalaţia de centralizare electronică.

În momentul de faţă, echipele de specialitate se află la faţa locului.

Este afectată circulaţia trenurilor R 11081 (Regio Călători), IR 1681 şi IR 1884 (SNTFC CFR Călători SA).

”Regretăm disconfortul creat şi facem precizarea că personalul responsabil acţionează în zonă pentru reluarea circulaţiei”, transmite CFR SA.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews