Documentarul „Justiție capturată”, realizat de Recorder, a produs un șoc public rar întâlnit în ultimii ani și a readus în atenție o problemă pe care societatea o cunoaște și a mai confruntat-o prin proteste: modul în care funcționează justiția. Analistul politic Alexandru Coita – consultant de strategie și expert în relații internaționale și afaceri europene arată, într-o analiză pe contul său de substack faptul că miza momentului depășește un scandal mediatic și scoate la lumină un eșec structural al statului.

„Documentarul „Justiție capturată” (Recorder) a făcut ce n-au reușit ani de zile rapoarte, conferințe și discursuri sterile: a scos oamenii din amorțeală. Și, inevitabil, a împărțit din nou România în două, reaprinzând un război social identitar între taberele consacrate în perioada Dragnea”, a scris Alexandru Coita.

Potrivit strategului, România s-a împărțit din nou în două tabere antagonice, pe un model deja cunoscut din perioada Dragnea.

„Prima tabără e cea a indignării. Oameni care nu mai au răbdare pentru „proceduri”, „termeni”, „explicații”. Pentru ei, mesajul e simplu și visceral: dosarele se tărăgănează, faptele se prescriu, iar unii (mulți) scapă. Și când vezi asta în mod repetat — în corupție, în tragedii, în dosare grele — nu mai ai încredere în nimic. Când justiția întârzie, devine nedreptate. Iar când întârzie sistematic, devine strategie.

A doua tabără e defensiva instituțională. Mesajul lor e: „Atenție, nu delegitimați justiția. E un atac. E o campanie.” Lia Savonea și CSM au vorbit despre „delegitimare” și „destabilizare” a puterii judecătorești. Iar în această logică, problema nu e ce se întâmplă în dosare, ci faptul că se vorbește despre asta — prea tare, prea public, prea incomod.

De fapt, România reală este între aceste două tabere: oameni cărora nu le pasă în mod real de lozinci, care chiar vor o justiție corectă și eficientă, magistrați care își fac treaba și sunt scârbiți de ce văd, oameni care nu mai acceptă să li se ceară „încredere” fără să vadă rezultate. Și aici e punctul nevralgic: discuția a fost personalizată (Savonea vs. Moroșanu, Recorder vs. sistem), dar problema e mult mai mare decât orice nume”, a menționat Alexandru Coita.

Trei vulnerabilități majore ale justiției

Analistul identifică trei puncte nevralgice care afectează profund statul de drept.

„1) Tergiversarea și prescripția: boala care mănâncă statul de drept

Când un dosar ajunge să dureze 5–7–10 ani, nu mai vorbim despre „încărcare” sau „lipsă de personal”. Vorbim despre o vulnerabilitate sistemică. Pentru că în România există un mecanism toxic: timpul devine avocatul perfect. Unii inculpați nu câștigă pe fond, câștigă pe calendar. Și asta produce două efecte devastatoare: pentru cetățean: sentimentul că legea e recuzită, butaforie; pentru inculpat: sentimentul că merită să încerci, fiindcă la final o să scapi.

2) Discreționarul administrativ: cine decide, cum decide, de ce decide?

Când completurile se schimbă „peste noapte”, când termenele se acordă haotic, când promovările și sancțiunile par opace, intrăm într-o zonă în care justiția nu mai e doar un act juridic — devine un act de împărțire discreționară (vezi feudală) a puterii. Iar puterea netransparentă produce suspiciune. Nu contează dacă de fiecare dată există „o justificare”. Contează că publicul nu o vede, nu o înțelege și nu o poate verifica.

3) Lipsa de transparență și de responsabilizare: nimeni nu plătește pentru eșec

În România, e greu să afli: de ce s-a amânat, cine a cerut amânarea, cât durează în medie un tip de dosar, ce instanțe sunt sufocate, ce completuri au întârzieri neobișnuite. Datele există pe bucăți, uneori în portaluri, uneori în rapoarte greu de digerat. Dar nu există o cultură a „dashboard-ului public”: justiția ca serviciu public măsurabil.

Și aici e marea problemă: fără măsurare și fără consecințe, totul devine normal: și tergiversările, și abuzurile, și deciziile îndoielnice și opacitatea instituțională”, a punctat Alexandru Coita în analiza sa.

Analistul subliniază că dezbaterea publică a fost deturnată periculos spre confruntări de persoane, în loc să rămână concentrată pe reguli și funcționare instituțională.

„Justiția nu este, sau nu trebuie să fie, despre cine e mai deștept, mai integru, mai frumos și mai bun comunicator. Nu este despre Lia vs. Raluca, Codruța vs.Tudorel sau Augustin vs. completul nevestelor. Este despre principii și reguli aplicate în mod constant și riguros: predictibilitate, trasabilitate, rezultate cuantificabile”, a expus Alexandru Coita.

Ce trebuie făcut

Alexandru Coita a avansat câteva soluții: „Digitalizarea nu înseamnă să pui un scanner pe hol și să spui că ai făcut reformă. Înseamnă să scoți din sistem exact spațiile în care discreționarul, arbitrarul proliferează. Câteva exemple:

Dosar electronic nativ + e-filing obligatoriu: depui online, primești număr instant, vezi tot traseul.

Trasabilitate totală: cine a făcut ce, când, de ce — log automat.

Dashboard public: durată medie pe tip de dosar, rate de amânare, backlog pe instanțe, indicatori de performanță.

Reguli anti-tergiversare codificate: amânările trebuie motivate standardizat, repetarea devine excepție, nu rutină.

Telejustiție (nu telepatie) pentru ședințe unde se discută procedură: ca să nu pierzi luni pentru o formalitate”.

Sursa Articol: Ziare Actualitate

Poza preluata de pe: Ziare Actualitate