Salvamontistul rănit de urs a făcut infarct în momentul atacului: “Când a văzut că nu mai mișcă, l-a lăsat”

Marti, 01 Aprilie 2025, ora 10:16

3348 citiri

O ursoaică l-a atacat pe șeful Salvamont din Predeal FOTO Facebook /Observator de ursi

Șeful salvamontiștilor din Predeal se află în continuare în stare critică la spital, după ce a fost atacat cu violență de un urs. În timp ce medicii luptă pentru a-i salva viața, animalul agresiv nu a fost încă localizat, iar comunitatea rămâne în alertă.

Momentul atacului a fost relatat de cumnatul victimei, care a povestit cu emoție cum s-a petrecut totul:

„L-a atacat, în momentul ăla l-a rupt și a făcut infarct și n-a mai mișcat. Ursoaica, când a văzut că nu mai mișcă, l-a lăsat. În țipetele lui a auzit un jandarm, că ăla l-a salvat, că dacă nu venea, murea”, a declarat acesta, citat de Antena 3 CNN.

Bărbatul rănit a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Brașov, unde cadrele medicale au constatat că starea sa este extrem de gravă.

„Un traumatism cranio-facial, fractură de mandibulă bilaterală, cu deplasare, ablații dentare multiple, fractură de cartilaj tiroidian bilateral, cu multiple plăgi toracice, posterior, abdomen și coapse. Este ventilat mecanic și este instabil. Prognosticul este destul de rezervat”, a declarat Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al spitalului.

În urma incidentului, primarul orașului Predeal, Sorin Ciobanu, a emis un ordin pentru împușcarea animalului, considerând că acesta reprezintă un pericol real pentru locuitori.

„Acel animal este foarte periculos acum și dă târcoale prin zonă. I-aș sfătui pe toți să nu mai meargă în zona aceea”, a transmis edilul.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Salvamontist atacat de urs la Predeal

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews