Sambata, 12 Iulie 2025, ora 11:05
2057 citiri
Grecia este una dintre destinațiile favorite ale românilor în vacanța de vară, iar impresiile și sfaturile referitoare la concediile petrecute în paradisul elen abundă pe rețelele de socializare.
Astfel, pe grupul de Facebook Forum Grecia, a fost tras un semnal de alarmă cu privire la furturile de mașini.
”Mașina a fost parcată, in parcare, la 21:07 și la 21:14 a fost furată! Ne-am dat seama in jurul orei 21:35! Mașina deja parcursese 45 km, se îndrepta care Salonic!
Mai nou, chiar dacă dezactivezi keyless go, se pare că au apărut alte dispozitive (și da, a fost găsit la perchezițiile de la domiciliul hoțului). Nu mai este nevoie de clonarea/ interceptarea cheii, absolut deloc. Se stă cu dispozitivul lângă mașină și în câteva minute reușesc să o deschidă (testat de poliție).
Norocul nostru a fost cu băiatul de la cazare cunoștea zona foarte bine și, cum puteam să o vedem pe GPS, in 30′ au găsit-o.
Poliția chiar și-a dat interesul, au fost chiar foarte ok, nu au avut ifose, aere de superioritate, nimic. Chiar ne-au spus că am fost foarte norocoși că am observat dispariția ei așa de repede”, a povestit un turist român aflat în zona Halkidiki.
Postarea a atras numeroase comentarii, iar cineva a venit cu explicații suplimentare și cu sfaturi care se pot dovedi utile.
”Cheile mașinilor cu keyless entry emit semnale periodic către masină pentru ca tu când te apropii de ea să se descuie. Acesta este un semnal ușor de interceptat inclusiv prin pereții cazării/la plajă etc, nu trebuie să fii lângă masină.
În cazul keyless entry off sau a mașinilor fără keyless, în momentul în care tu blochezi/deblochezi mașina (fiind lângă ea) acel semnal iarăși poate fi interceptat si există 2 tipuri aici: 1. Ori hoțul blochează semnalul și masina nu se incuie desi așa pare (semnalizează, pliază oglinzile etc) 2. Ori pentru mașini ceva mai vechi codul din semnal nu se rescrie de fiecare dată când încui/descui mașina și atunci hoțul folosește semnalul emis pentru a o descuia foarte ușor.
Sfat pentru mașini care au butuc la ușă si pot fi încuiate/descuiate din cheie, faceți asta când ajungeți în concediu și în principiu scăpați (fără keyless clar). Și încă o chestie tip SF, folosiți o cutie Faraday în care să băgați cheia pentru a bloca semnalele acesteia și astfel nu va mai putea fi interceptată din exteriorul cazării de exemplu”, a precizat o altă persoană.
”Am uitat să specific, acel dispozitiv poate deschide aproape orice mașină mai nouă! Cică este “ultimul nou apărut” și culmea este că se găsește de vânzare și cei care îl vând nu răspund în fața legii cu absolut nimic”, a adăugat turistul care s-a trezit cu mașina furată.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com