Un al treilea grup de pelerini români a părăsit teritoriul Israelului. Anunțul făcut de MAE

Marti, 17 Iunie 2025, ora 23:51

1091 citiri

Tensiunile între Israel și Iran cresc FOTO X/Nexta

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat marți seară, 17 iunie, că un al treilea grup de pelerini români a părăsit teritoriul Israelului, aflându-se în prezent în Egipt. De acolo, aceștia vor ajunge cu un zbor organizat de autorităţile bulgare la Sofia, de unde îşi vor continua călătoria spre ţară pe cale rutieră.

MAE a transmis, marţi seară, că, în contextul ”deteriorării accentuate” a situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu şi al închiderii spaţiului aerian în mai multe ţări din regiune, face demersuri pentru a găsi soluţii optime pentru acordarea protecţiei consulare cetăţenilor români.

Potrivit sursei citate, până în prezent, două grupuri de pelerini au părăsit deja teritoriul statului Israel, prin punctul de trecere a frontierei Eilat-Taba, către Republica Arabă Egipt, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de reprezentare al României la Ramallah.

”Un al treilea grup de pelerini a părăsit teritoriul Israelului astăzi, 17 iunie, prin punctul de trecere a frontierei Eilat-Taba, prin grija Ambasadei României la Tel Aviv şi a Oficiului de reprezentare al României de la Ramallah, aflându-se în prezent pe teritoriul Egiptului.

Aceştia au fost preluaţi de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Cairo care i-a însoţit până la Aeroportul internaţional Sharm-el-Sheikh. În această seară, grupul de cetăţeni români urmează să fie îmbarcat pe un zbor special, operat de autorităţile bulgare.

După sosirea la Sofia, o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia va acorda asistenţă consulară grupului de cetăţeni români, aceştia urmând a-şi continua apoi drumul spre ţară pe cale rutieră. MAE adresează în acest sens mulţumiri autorităţilor bulgare pentru excelenta cooperare şi sprijinul oferit”, a arătat MAE.

Ministerul a precizat că demersurile de sprjinire a cetăţenilor români pentru a reveni în siguranţă în ţară continuă, atât pentru românii aflaţi în Israel, cât şi pentru cei aflaţi în Republica Islamică Iran şi în Regatul Haşemit al Iordaniei.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews