Vineri, 31 Ianuarie 2025, ora 09:42
613 citiri
Un bărbat de 41 de ani din satul Arborea, județul Botoșani, a decedat vineri dimineaţă, 31 ianuarie, după ce ar fi adormit în timp ce fuma, camera în care acesta se afla fiind cuprinsă de flăcări, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Flăcările au fost observate de vecini, care au sunat imediat la 112.
“Un bărbat în vârstă de 41 de ani şi-a pierdut viaţa, în această dimineaţă (vineri – n.red.), în urma unui incendiu ce a izbucnit în camera în care se afla. Tragedia s-a produs în localitatea Arborea.
Din nefericire, incendiul a fost observat târziu, iar când au ajuns pompierii arsese deja acoperişul locuinţei şi o încăpere, dar şi o anexă”, a precizat ISU Botoşani.
A adormit în timp ce fuma
Potrivit pompierilor, cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce bărbatul a adormit în timp ce fuma.
Bărbatul locuia singur, flăcările fiind observate de vecini, care au sunat după ajutor, la 112.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă George Enescu.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com